Sponsor oficial al
Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, a fost găsit mort, marți, în locuința sa din municipiul Târgu Jiu, după ce vecinii au alertat autoritățile.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, ieri, de un bărbat care a anunțat că vecinul său nu răspunde la telefon sau la ușă și nu a mai fost văzut din 10 ianuarie.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu pompierii, care au pătruns în locuință prin dislocarea unei ferestre. În interior a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 63 de ani, domiciliat în județul Prahova.
La examinarea vizuală a cadavrului nu au fost identificate urme de violență. Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate.
Distribuie articolul:
Amintiri oltenești din ”Groapă”
21 Ianuarie 2026Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

