Sponsor oficial al
Giovanni Costantino și Padula au vorbit despre meciul cu CSU.
FC Universitatea Craiova și cealaltă echipă din Bănie se vor întâlni sâmbătă seara, cu începere de la ora 21:15, pe arena „Ion Oblemenco" din Bănie.
Giovanni Costantino și Andrea Padula au vorbit într-o conferință de presă despre acest meci.
„Ne așteaptă un meci foarte important pe care sper să îl câștigăm. Sper să joace într-o atmosferă foarte bună, iar noi ne dorim toate cele trei puncte. Nu are importanță că am jucat acum două zile cu Zalău, e mult mai important că am reușit să câștigăm în Cupa României, iar acum atmosfera în echipă este bună.
Cred că rivalitatea e un foarte bună în fotbal, iar în astfel de meciuri derby cred că cel mai bine e cum ne prezentăm. Trebuie să demonstrăm că putem să facem fericiți suporterii. Nu mi se pare că este vreo echipă anume favorită în acest meci. Trebuie să jucăm meciul cu inima. Fac un apel la suporteri și le transmit că avem nevoie de ei și de sprijinul lor. Nu este suficient să fim doar noi prezenți pe teren, avem nevoie și de ei", a spus Costantino.
La rândul său, Padula a declarat: „Pentru mine este foarte important meciul. E cel mai important meci al sezonului, iar noi jucătorii suntem pregătiți pentru acest meci. Mă bucur că am înscris primul meu gol, dar eu sunt bucuros că mă simt bine fizic. În mod sigur o să ne aștepte un meci incredibil", a spus Padula.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020