Sponsor oficial al
Delegaţia României la Moscova a fost întâmpinată luni seara la Salonul Oficial al aeroportului cu buchete de flori de către ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, secretarul de stat pentru sport Carmen Tocală, Elisabeta Lipă, preşedintele CS Dinamo, antrenoarea Mariana Bitang, care nu a făcut deplasarea în Rusia, Georgeta Andrunache Damian, Viorica Susanu, apropiaţi şi rude ale sportivilor. România a obţinut şapte medalii la Campionatelor Europene individuale de gimnastică artistică de la Moscova, prin Larisa Iordache - aur la bârnă şi trei medalii de argint (individual compus, sărituri şi sol), Diana Bulimar - o medalie de argint la bârnă şi una de bronz la sol, precum şi la băieţi, prin Flavius Koczi - argint la sărituri.
A fost un examen de maturitate pentru aceste tinere senioare, care s-au întâlnit cu numai o parte din adversarii de la Mondiale, unde ne aşteaptă şi chinezii şi americanii, iar competiţia va fi mult mai puternică. Sunt şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Bulimar a venit cu o săritură pe care nu o făcea, s-a dovedit capabilă să concureze la individual compus, foarte bine după părerea mea. Iar Larisa confirmă valoarea pe care o are. Probabil, dacă era într-o stare de sănătate, aşa cum ne dorim cu toţii, ar fi concurat şi mai bine. Am încercat să ascundem problemele de sănătate, dar ea a trebuit totuşi să depăşească şi un alt prag pentru a putea concura aşa cum aţi văzut că a concurat. Ne vom întoarce în sală, ştim ce avem de făcut, am văzut ce lipsuri avem, ce limite avem deocamdată, dar cred că aceste două fetiţe merită aprecierea noastră, pentru că s-au străduit la nivelul la care au ajuns în acest an greu, post-olimpic, să-şi arate valoarea şi să lupte pentru medalii la aparate la care nimeni nu se aştepta, aşa cum a făcut Larisa la sărituri. Un început bun de nou ciclu olimpic. Probabil, dacă eram mai mulţi ca delegaţie, am fi avut rezultate şi mai bune.
Octavian Bellu
Au apărut şi alţi adversari de talie
Octavian Bellu a adăugat că lupta pentru medaliile europene nu se mai dă doar între Rusia şi România şi că trebuie asigurate condiţiile necesare de pregătire pentru olimpiada din 2020.
A fost o competiţie foarte puternică şi interesantă din foarte multe puncte de vedere, pentru că obţinerea unei medalii de aur la Europene nu mai este apanajul, aşa cum probabil s-au obişnuit unii, ruşilor şi românilor. Pot câştiga medalii de aur şi elveţienii, medalii de argint şi suedezii, a fost aproape de medalii şi Marea Britanie. Dar eu cred că este un semnal pentru gimnastele tinere, în special, faptul că şi alte ţări îşi depun candidatura la medalii. Este un lucru logic şi normal. Sunt copii talentaţi oriunde în lume şi antrenori care să-i pregătească la fel de bine. După acest rezultat, lucrurile care sunt în desfăşurare se vor accelera puţin, pentru că deja copiii pentru olimpiada 2020 se află în pregătire şi, dacă nu aşezăm lucrurile aşa cum trebuie, ca să nu mai avem a ne plânge de una sau alta, putem afecta pregătirea acestor copii pe termen scurt, mediu şi lung.
Bellu
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013
Bercea Mondial, bun de puşcărie
- de
- 18 Aprilie 2013
Tir la foc continuu cu ilegalităţi la uzina din Sadu
- de
- 17 Aprilie 2013
Droguri pentru copii
- de
- 17 Aprilie 2013
Ofiter criminalist, reţinut pentru trafic de influenţă într-un dosar de viol
- de
- 17 Aprilie 2013
Mischie aplică «metoda Năstase»
- de
- 16 Aprilie 2013
Dragomir dă cu subsemnatul la DNA
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A decedat de stresul salariului
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A stat două ore în fântână, dar a avut zile
- de
- 14 Aprilie 2013

