Sponsor oficial al

În urma ideilor emise din spatele stufoaselor sprâncene ale premierului, o bună parte din stufosul aparat administrativ va fi trimis acasă. Rămâne de văzut dacă de tot sau măcar în concedii fără plată. Se vor tăia sporuri, bonuri de masă, tichete de vacanță, tot felul de avantaje care au diferențiat întotdeauna sectorul public de cel privat.
Statul (nu contează că e vorba de primării, prefecturi, ministere sau instituții subordonate acestora) își va împuțina numărul de amploaiați, dar va continua să finanțeze, sub diferite de forme, sute, poate mii de structuri sportive de pe întreg cuprinsul patriei. Vor continua să ne delecteze ochii minunatele tricouri pe pieptul cărora scrie ”Consiliul Local” sau ”Consiliul Județean”. Primarii, ca să-ți asigure realegeri fructuoase, vor continua să susțină sportul de masă, ceea ce nu-i tocmai rău, dar și sportul de performanță. Chiar de înaltă performanță.
Multe echipe de prim eșalon fotbalistic interacționează mai strâns sau mai larg cu banul public. La nivel de liga secundă aproape că nu există nicio structură eminamente privată. (Singura aflată în această situație e FCU, cu dificultăți de certificare, deși din acest punct de vedere ea ar trebui să fie unica licențiată). Banul public țopăie voios pe gazoane, din bani publici se plătesc nu doar salariile unor fotbaliști pe care statutul îi vede ca pe niște profesioniști, ci și alte angarale, cum ar fi taxe de înscriere, cheltuieli cu arbitrajul, penalități, cartonașe, amenzi.
Vor sări esteții și vor spune că acei fotbaliști de la echipele primăriilor sau ale consiliilor județene nu sunt funcționari publici. Că există diverse ONG-uri, sau altfel de struțo-cămile cum ar fi instituții private înființate cu fonduri publice. Abureală! Când iei bani publici, nu contează că ești golgeter la FC Cutare sau că ești doamna de la personal-salarizare (acuma îi spune HR, Human Resources) care liniază tabele, mănâncă zacusca la borcan adusă de acasă și protestează că i se taie sporul de computer, pe care nu știe să-l folosească.
La lefurile acelor fotbaliști de la echipele finanțate de stat se va umbla? Pesemne că nu, e mai simplu să faci TVA-ul (pe care-l colectezi cu mari dificultăți) 21 la sută! Și să tai din bursele studenților! Dar poate că unii dintre acei studenți sunt fotbaliști la echipele instituțiilor publice și-atunci se scot ”pe partea ailaltă”, cum zice olteanul!
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

