Sponsor oficial al
Calafatul găzduiește, vineri, de la ora 10.00, evenimentul „Fir roșu, fir alb-Mărțișor”, dedicat tradițiilor începutului de primăvară. Manifestarea este organizată de Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj, prin Secția pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, și este găzduită de Liceul Tehnologic „Ștefan Milcu“.
La acțiune participă elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“ și Smart Afterschool Calafat, Școala Gimnazială Desa, Liceul Teoretic „George Șt. Marincu“ din Poiana Mare, Liceul Tehnologic „Ștefan Anghel“ din Băilești și Liceul Tehnologic „Tudor Vladimirescu“ din Șimian, județul Mehedinți.
Programul cuprinde momente artistice susținute de elevi, de la cântece și jocuri populare la poezii, scenete și dansuri moderne, dar și prezentări de bucate tradiționale. Activitatea reunește copii, profesori și părinți într-un demers care pune în valoare semnificația mărțișorului și obiceiurile asociate acestei perioade.
Evenimentul include și proiectul „Dolju-n bucate”, inițiativă a Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj, dedicată promovării gastronomiei tradiționale. „Fir roșu, fir alb – Mărțișor” face parte din calendarul parteneriatului educațional „Istoria Națională prin valori culturale și tradiții românești”, care urmărește apropierea tinerilor de patrimoniul cultural al comunităților din care provin.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
INTERVIU: Roboții umanoizi nu mai sunt un experiment. Dragoș Preda despre utilitate și limite
- de Octavia Hantea
- 10 Februarie 2026
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Incendiu într-o școală din Drobeta-Turnu Severin
- de editie.ro
- 27 Februarie 2026

