Politica s-a bazat, totdeauna, pe trocuri. Ceea ce înseamnă că, totdeauna, electoratul a (cam) fost minţit de cei care le promiteau că vor să-şi desfiinţeze adversarii poltici, când, de fapt, ei colaborau, transpartinic, în afaceri imunde. Faptul de a fi om politic a devenit, pentru unii, sinonim cu a fi lipsit de caracter şi a fi minţi până în pânzele albe – nu este o invenţie a oamenilor, ci o constatare, în timp, a tarelor morale a acestor indivizi, care se pretind a fi reprezentanţii voinţei populare, în parlament.
Nu am făcut politică, la propriu, niciodată, iar, ca structură interioară, morală şi civică, m-am declarat, totdeauna, de dreapta, apărător al libertăţilor fundamentale ale omului, într-o societate democratică. Din aceste motive, în octombrie-decembrie 1989, am avut probleme mari cu politrucii comunişti, pe când conduceam, ca redactor şef, revista Universităţii din Craiova, pentru că nu fusesem de acord cu aberaţiile pe care voiau să mi le impună cei de la cenzură.
Sunt, în continuare, adeptul doctrinei liberale şi consider că toate derapajele, de la aceste directive, sunt inpardonabile şi îi descalifică definitiv pe cei care le fac. O minima moralia, introdusă ca detector de minciuni, pentru politicienii noştri, s-ar lăsa cu zburătăceli în toate direcţiile, ca dintr-un coteţ de găini în care a intrat vulpea!... Şi am bănuiala legitimă că, la acest barometru de moralitate, mulţi dintre reprezentanţii poporului nu stau prea bine...
