Sponsor oficial al
Ieri, polițiștii din Drobeta Turnu Severin au descins la cinci adrese din municipiu și din localitatea Burila Mare. Vizate au fost persoane bănuite de înșelăciune și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Un bărbat de 35 de ani, din Severin, s-ar fi dat drept stomatolog și ar fi încasat bani în avans pentru lucrări dentare pe care nu le-a efectuat niciodată. Prejudiciul se ridică la peste 44.000 de lei.
Polițiștii au adunat probe clare în acest caz. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat astăzi magistraților cu propunerea de arestare preventivă.
Tot ieri, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au percheziționat locuința unui bărbat de 68 de ani, din Burila Mare. Acesta este cercetat pentru deținere ilegală de muniție. În casa sa au fost găsite mai multe elemente de muniție și alte probe.
Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu sprijinul Jandarmeriei Mehedinți.
Distribuie articolul:
Alte articole
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

