Există viață și pe planeta playout!

E un sentiment ciudat atunci când ești în playoutul ligii secunde, când mai ai de disputat șase meciuri, când nu ai un obiectiv precis, pentru că să aluneci în liga a treia nu prea mai poți, când joci meciurile de acasă la Severin (am explicat deja într-un material anterior că decizia e cât se poate de logică!), atunci când nu te mai transmite televiziunea deținătoare de drepturi (halal drepturi, un mizilic!), când trebuie să te uiți la meci pe pagina de facebook a clubului, unde filmarea nu mai e profesională și mai mult ghicești ce se întâmplă pe partea opusă a terenului. Dar acest sentiment trebuie trăit așa cum este, el e rezultatul a ceea ce s-a întâmplat în acest sezon, iar singura mângâiere e ideea că starea de-acum ar trebui să fie punctul de plecare spre mai bine.

Același stil

Ideea e că echipa, în prima ligă (nu contează pe ce loc), în liga a doua extinsă (adică în sezonul regulat) sau în acest playout dureros, face același lucru, joacă același fel de fotbal. Chiar dacă au mai plecat jucători, stilul nu s-a schimbat. Se caută posesia, se ține mingea mult, îndelung, se execută acele combinații în zona centrală, în preajma careului advers, ai impresia că nimeni nu crede că se poate marca și altfel decât cu călcâiul, de pe linia porții. Desenul e estetic, uneori chiar romantic. Așa s-au câștigat câteva meciuri, dar s-au și pierdut destule. Însă se mai poate spune despre vreo altă divizionară secundă că are un stil? Sunt multe echipe, chiar de prim eșalon, care nu-l au.

Un egal ar fi fost nedrept

Meciul cu Focșaniul a fost câștigat mult mai clar decât arată scorul. Asta chiar dacă vrâncenii au mers la Severin urzicați de teama de a nu retrograda și au jucat fără har, dar cu ambiție și, uneori, mai mult decât bărbătește. Dar, în ciuda superiorității clare a Craiovei, acest 2-1 putea fi 2-2, pentru că pe final Focșaniul a avut o situație destul de mare de a obține o egalare nedreaptă. Însă tabelele de marcaj din lumea întreagă folosesc cifrele în exprimare, nu senzațiile.

Ultimul romantic

Pata de culoare a meciului a fost, fără îndoială, Sorin Mogoșanu, eternul inimos dintre buturi. N-a fost plasat extraordinar la golul focșenenilor și a fost și vina ursitoarelor că nu i-au urat să mai crească niște centimetri. Dar altfel a mai și scos câte ceva și, în multe situații, a amintit de portarii de altădată. Am văzut câteva degajări din mână de-a dreptul duioase, care ne-au transmis ideea că la nivelul la care joacă acum Craiova, mai e loc și de romantism.