Sponsor oficial al
Ajunsă în premieră în această fază a competiţiei, CS Baia de Aramă speră să acceadă măcar în turul următor al Cupei României. Intrată în vacanţă după disputarea finalei judeţene cu Recolta Dănceu (1-0), în urmă cu trei săptămâni, echipa pregătită de Ovidiu Brehui s-a antrenat de-abia ieri în formulă completă. Absent de la meciul disputat pe “Municipalul” severinean, primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţu, ar putea fi prezent astăzi pe gazonul stadionului “Cerna”, gazda meciului cu Muncitorul Reşiţa. Va absenta în schimb mijlocaşul Relu Ţurai, cel care a trimis practic CS Baia de Aramă în această fază a Cupei României, prin golul marcat în prelungirile partidei cu Recolta Dănceu. “Dacă tot am ajuns aici, nu vrem să ne oprim chiar din primul tur. La prima vedere, plecăm cu şansa a doua, dar sper să câştigăm. Deşi Muncitorul Reşiţa a încheiat campionatul Ligii a III-a pe locul şapte, în fotbal se poate întâmpla orice. Nu ştiu nici dacă şi-au reluat pregătirile. Eu m-am antrenat, cel puţin cu jucătorii din Severin. Şi cei originari din Baia de Aramă şi Motru s-au pregătit, separat. Sperăm să facem o figură frumoasă şi să ajungem cel puţin în turul doi. Ăsta a fost şi obiectivul nostru, să aducem echipe de rang superior în Baia de Aramă, iar domnul primar ne-a sprijinit. În această vară a mai modernizat şi vestiarele, pentru ca totul să fie bine organizat. Cu Reşiţa nu voi putea conta pe Ţurai, care s-a căsătorit şi ne-a anunţat că vrea să renunţe la fotbal”, a spus, pentru “Ediţie Specială”, severineanul Brehui.
Câştigătoarea Cupei României - Mehedinţi din 2012, CS Strehaia, a fost eliminată vara trecută încă din primul tur al fazei naţionale, de Pandurii II Târgu Jiu (0-1), iar formaţia care a triumfat în 2011, Recolta Dănceu, s-a oprit în turul al II-lea. După ce a trecut de Triumf Bârca (3-1), echipa pregătită de primarul Stelian Stăncioiu a fost învinsă cu 3-1 de Prometeu Craiova. În ultimul deceniu, dintre câştigătoarele din Mehedinţi, cel mai departe a ajuns CS Termo Severin, în 2010, care s-a oprit în turul al III-lea. Echipa finanţată de RAAN realizase însă eventul, după ce câştigase şi campionatul judeţean, iar în vara respectivă promovase în Liga a III-a, învingând FC Chişoda (2-1) în meciul de baraj disputat la Caransebeş. În Cupa României, echipa de la malul Dunării a trecut în runda inaugurală de Ralbex Turcineşti (4-2), după care a beneficiat de neprezentarea fostei divizionare C FC Drobeta, pentru ca în turul al III-lea să fie eliminată de Minerul Mătăsari (0-2).
În anii precedenţi, câştigătoarele din Mehedinţi nu s-au prezentat, din cauza cheltuielilor ridicate legate de baremul de arbitraj, la meciul din primul tur, invocând diferite motive, printre care lipsa asistenţei medicale sau faptul că gazonul nu fusese tuns pe întreaga suprafaţă! În 2013, în primul tur, organizatoarea are de achitat 422 de lei pentru arbitru şi câte 372 de lei pentru asistenţi. În Cupa României - faza judeţeană Mehedinţi, un arbitru primeşte 80 de lei, iar tuşierii câte 65 de lei.
Distribuie articolul:
Alte articole
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013

