Sponsor oficial al
Deşi în seriile eliminatorii şi-au rectificat chiar şi unele recorduri personale, elevii lui Dan Bădescu n-au prins finalele la Universiada din Kazan. Cotat cu cele mai mari şanse dintre cei cinci înotători care au format delegaţia României la nataţie, Marius Radu s-a clasat în proba de 100 de metri liber pe locul 22, din 85 de participanţi, cu timpul de 50:64 secunde. La 200 metri liber, componentul clubului severinean a încheiat cursa pe 25 (1,52:30), din 55 de concurenţi înscrişi. Ieri, la 50 de metri liber, ultima probă la care a luat startul, bucureşteanul Radu s-a poziţionat pe 40 (23:70), din 88 de concurenţi. Nici colegul său de club n-a avut mai mult succes. Deşi şi-a îmbunătăţit propriul record cu două secunde, Alin Artimon s-a clasat doar pe locul 21 la 400 de metri liber (3,58:15), din 40 de concurenţi. Brăileanul a mai luat startul la 800 de metri, unde s-a poziţionat pe 20, iar la 1.500 - pe 18. Ştafeta de 4x100 de metri, formată din Marius Radu (CSM Drobeta), Alin Artimon (CSM Drobeta), Alin Costel (CSM Braşov) şi Daniel Macovei (Delfinul Bucureşti) s-a clasat pe locul 12, din 20 de echipe participante. Cea mai aproape de finală a fost ştafeta de 4x200 de metri. În aceeaşi componenţă ca la 4x100, România s-a clasat ieri pe locul nouă, din 15 echipe.
O competiţie mai puternică decât mă aşteptam. Înotătorii noştri au avut timpi foarte buni pentru un campionat naţional, dar n-au reuşit să prindă finalele la această Universiadă, care poate fi comparată, din punct de vedere valoric, şi cu Mondialele. Oricum, băieţii mei au fost în prima jumătate la toate probele. La 100 de metri liber au participat 85 de înotători, iar Radu s-a clasat pe 22. A fost aproape să intre în semifinale, unde se putea întâmpla orice. Oricum, aveam nevoie de această Universiadă. Sunt concursuri puternice, din care ai ce învăţa. Nu ne rămâne decât să muncim mai mult şi să sperăm că vom reuşi pe viitor la Europenele de seniori, unde sper să-i calific pe Radu şi pe Artimon.
Antrenorul de la CSM Drobeta, Dan Bădescu
Desemnat şi antrenorul delegaţiei României de nataţie la Universiadă, Bădescu n-a reuşit să furnizeze surpriza nici cu Ionela Cozma. Sportiva legitimată la Dinamo Bucureşti s-a clasat pe locul 25 la 100 de metri liber.
România are 5 bazine, Rusia are 14 doar în Kazan
Pentru înotătorii de la CSM Drobeta urmează o vacanţă, după care vor începe pregătirile în vederea participării la competiţiile în bazin scurt (25 de metri). Impresionat de ce a văzut în Rusia, antrenorul bucureştean Dan Bădescu acuză infrastructura precară din România.
Joi revenim în ţară, după care băieţii vor avea şi ei vacanţă. Eu zic că s-au descurcat bine, la ce condiţii avem noi în România. Cum să ne comparăm cu Rusia?! Numai în oraşul Kazan sunt 14 bazine! Noi, în toată România, avem doar cinci bazine olimpice de 50 de metri. E greu să facem faţă celorlalte ţări. Noi, înotătorii de la CSM Drobeta, suntem nevoiţi să ne antrenăm pe unde putem, prin România. E o oboseală în plus, care se resimte în concursuri. Cred că am făcut peste 100.000 de kilometri prin România ca să mergem să ne antrenăm pe la Timişoara, Baia Mare, Hunedoara, Piteşti, Izvorani sau Bucureşti.
A precizat Bădescu
Închis în urmă cu cinci ani, din cauza acoperişului aflat în pericol de prăbuşire, Bazinul Olimpic din Drobeta - Turnu Severin nu va fi reabilitat nici în 2013.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013
La RAAN Încep să cadă capete de directoraşi
- de
- 27 Iunie 2013
VIDEO / Au fost ucişi puii de leu?
- de
- 21 Iunie 2013

