Sponsor oficial al
Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Craiova, a rămas fără permis și a fost amendat, după ce, duminică, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea o mașină, pe DN 56, cu viteza de 176 km/h.

Potrivit IPJ Dolj, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
„Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, arată IPJ Dolj.
Ieri, poliţiştii au acţionat pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 274 de persoane, fiind controlate și 255 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 19 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

