Sponsor oficial al
Finalul săptămânii aduce în atenţia publicului craiovean trei meciuri. Două dintre acestea sunt de baschet, feminin şi masculin, şi unul de volei masculin. Sfârşitul de săptămână sportiv va fi deschis de baschetbaliste, acestea urmând să joace astăzi, de la ora12, în sala “Ion Constantinescu” cu Universitatea Cluj-Napoca. Este o partidă în care tânăra trupă pregătită de Daniel Vasile poate obţine un rezultat pozitiv cu atenţie şi multă dăruire. După jocul amintit, baschetbalistele vor pleca la Timişoara, acolo unde, sâmbătă după-amiaza, vor juca o etapă restantă. Ziua de sâmbătă va fi deschisă de meciul masculin de volei dintre echipa locală şi campionii de la Tomis Constanţa, partida urmând să înceapă la ora 15.
Am început bine sezonul, cu şase victorii consecutive în această perioadă. Consider că este un parcurs bun, într-o perioadă aglomerată. Urmează să trecem în etapa următoare, la fel de aglomerată, cu un prim meci extrem de dificil. Este vorba despre partida cu Tomis Constanţa, o echipă solidă, care va veni la Craiova cu gândul să câştige, pentru că este neînvinsă până acum. Respect adversarul, dar, atât timp cât am o şansă, vom profita de ea. Jucăm acasă, avem avantajul Sălii Polivalente, mă gândesc să facem un joc bărbătesc, de luptă. Consider că am jucători de valoare şi experimentaţi, în consecinţă spectatorii vor vedea un meci bun, pe care sperăm să-l încheiam cu un rezultat pozitiv.
A declarat, înaintea partidei, tehnicianul Dan Pascu
Altfel, ziua sportivă va continua cu meciul de baschet masculin dintre SCM Craiova şi Timba Timişoara, unul în care, cel puţin teoretic, gazdele pornesc favorite. Partida este programată la ora 18.15. În ceea ce priveşte formaţia feminină de volei aceasta va evolua în deplasare, în Bacău.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013

