Sponsor oficial al

Procurorii anticorupție de la Craiova par să fie maeștrii inegalabili ai discreției și disimulării. La venirea în funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, Voineag lua în calcul să desființeze cu totul franciza din Oltenia a celebrului parchet din cauză că de ani de zile structura cu sediul în Craiova nu performase aproape deloc.
În 2024 numai în nouă cazuri inculpații cercetați de procurorii anti-corupție au ajuns în fața unui judecător. Aparent, sub soarele arzător al Olteniei corupția s-a topit printre hârtiile îngălbenite de vreme din fișetele de oțel ale procurori. La Craiova lucrează șapte procurori.
Deși toți indicatorii de performanță par să se fi atrofiat la Craiova, Voineag a renunțat la desființarea francizei DNA din Oltenia și lucrurile au reintrat în normal, iar corupția pare să fi dispărut din zonă. Ai putea să că puținele dosare, lucrate intens, lent și cu minuțiozitate de procurori, vizează demnitari sau alte vedete. Nimic mai fals.
Puținele dosare se referă la corupția mică, foarte mică și microscopică, iar „peștii” cei mari sunt lăsați să se miște în continuare prin apele adânci ale politicii și administrației. Niciun deputat, niciun senator, niciun primar și niciun milionar mai răsărit nu au trecut să bea cafeaua în instituția care acum câțiva ani semăna teroarea în rândul politicienilor din România.
Nici în perioada în care cătușele zdrăngăneau pe străzi ca vrăbiuțele, iar dubele se tânguiau ca izoletele, procurorii din Craiova nu au excelat, dar de câțiva ani ei sunt aproape la fel ca apa sfințită: nu fac nici bine, nu fac nici rău și își trăiesc existența cu discreție numărând în gând zilele care-i mai despart de pensiile uriașe care sunt subiect de dezbatere națională la fiecare schimbare de guvern.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

