Sponsor oficial al
Pentru personalul angajat în cadrul direcţiilor pentru sport şi tineret nu se anunţă vremuri uşoare. În urmă cu puţin timp, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat, după o întâlnire cu senatorii PSD, că direcţiile judeţene de tineret şi sport vor trece în subordinea consiliilor judeţene, menţionând că este normal ca şi cluburile sportive municipale să fie administrate de consiliile locale. La Craiova, acest lucru se traduce prin faptul că DJST Dolj şi CSM Craiova vor funcţiona sub tutela Consiliului Judeţean, pe de o parte, şi Consiliului Local, pe de alta. Asta înseamnă eforturi destul de consistente pentru partea administrativă a judeţului şi oraşului, atât direcţia, cât şi clubul municipal fiind structuri care au nevoie de o finanţare serioasă.
Referitor la acest aspect, Bănicioiu a spus:
Nimic nu pleacă fără sursa financiară, nu vrem să facem o chestiune neserioasă, să îi păcălim pe cei de la judeţe.
Rămâne de văzut însă cât se va traduce în realitate acest lucru şi mai ales ce treabă va mai avea ministerul în cauză de la momentul “zero” înainte. Dacă previziunile celor care au lucrat la proiectul descentralizării sportului vor fi bune şi sportul în sine va avea de câştigat, atunci jos pălăria. Dar în cazul în care nu este decât încă un scărpinat peste cap, cine îşi va asuma responsabilitatea? Mânat probabil de faptul că sunt direcţii şi cluburi în ţară care nu prea au obiectul muncii, măcar în ceea ce priveşte sportul de performanţă, ministrul amintit a încercat să aducă o serie de argumente.
E mult mai eficient şi mult mai uşor de gestionat şi activitatea, dar şi partea financiară. Decât să stai să trimiţi o scrisoare sau să vii de nu ştiu câte ori în Bucureşti din toate judeţele României, să aştepţi să te primească un director, care oricum nu va avea atât de mult timp pentru fiecare, e mult mai simplu să ai activitatea şi tot ce ţine de decizie la nivel judeţean, adică mai puţine drumuri şi mai multă eficienţă.
A mai spus ministrul Tineretului şi Sportului
Bine, lucrurile nu stau chiar aşa cum le-a înfăţişat ministrul Bănicioiu, directorii de direcţii făcând unul - două drumuri pe an în Capitală, şi atunci tocmai pentru ai îndulci pe unii directori din minister să mai mărească bugetul alocat. În fine, alte subiecte, cu multiple cauze. Altfel, sunt zvonuri conform cărora acest lucru se va întâmpla până la finalul anului, totul pornind de la asumarea descentralizării administrativ-teritoriale de către actualul guvern. Interesant de urmărit cum se va transpune în practică acest transfer de natură administrativă la Craiova. Pentru că, spre exemplu, actualul club al Primăriei are secţii pe care le are şi viitorul club al acesteia. Nu este de neglijat nici baza materială, una destul de încâlcită în acte, pe care o au sau nu o mai au sau au avut-o şi nu o mai au structurile sportive în cauză. Un subiect cu vino-ncoace atunci când este vorba despre sport şi olteni.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013
DOSARUL DEZAFILIERII - Un nou termen
- de
- 11 Octombrie 2013
Dili Şerbănoiu, încătuşat în stradă
- de
- 10 Octombrie 2013
Pensionarii doljeni au beneficiat ilegal de prescripţii medicale
- de
- 8 Octombrie 2013

