Sponsor oficial al
Un deținut în vârstă de 37 de ani, condamnat la 11 ani și 4 luni de închisoare pentru viol, a evadat marți, 5 mai 2026, de la un punct de lucru din municipiul Craiova, amplasat în zona Parcului Nicolae Romanescu. Urmărirea s-a încheiat cu focuri de armă. Deținutul a fost împușcat și a murit ulterior.

Potrivit informațiilor Mediafax, dispariția bărbatului a fost sesizată în jurul orei 14.30. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de evadare, iar polițiștii au declanșat acțiunea „Năvodul”, fiind suplimentate efectivele pentru prinderea deținutului.
A fost declanșată acțiunea „Năvodul”
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul s-ar fi deplasat cu un taxi în comuna Brabova, sat Voita, județul Dolj. În zonă au fost trimise echipe de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Craiova, Secției 2 Poliție Rurală Breasta, precum și o grupă SAS.
În timpul căutărilor, un localnic din comuna Brabova, sat Urdinița, a sunat la 112 și a anunțat că s-a întâlnit cu deținutul evadat în apropierea locuinței sale. Efectivele de poliție au fost direcționate imediat către zona indicată.
Bărbatul nu s-a supus somațiilor
Pe traseu, polițiștii l-au observat pe bărbat și l-au somat să se oprească. Acesta nu s-a supus somațiilor și a fugit către o pădure de la marginea localității. Potrivit surselor Mediafax au fost trase mai întâi focuri de avertisment în plan vertical. Ulterior, întrucât bărbatul se apropia de pădure, un luptător SAS a tras două focuri în direcția acestuia, iar un agent din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta a tras un foc.
Deținutul a fost împușcat în zona toracică. La fața locului au fost începute manevre de resuscitare.
Ulterior deținutul evadat a murit în urma rănilor suferite.
(sursa: Mediafax)
Distribuie articolul:
Alte articole
Sesizări prin 112. Primăria Coșoveni, amendată după scandalul deșeurilor din cimitir
- de Octavia Hantea
- 31 Martie 2026
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Festivalul de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu” - Ediția a VII-a Craiova-Băilești, 5-8 mai 2026
- de Mihai Firică
- 4 Mai 2026
Prestigiul Coroanei și imaginea României în lume
- de Mihai Firică
- 4 Mai 2026
Craiova Connects 2026 începe oficial pe 2 aprilie la Universitatea de Medicină și Farmacie
- de Octavia Hantea
- 1 Aprilie 2026
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025

