1. Oferă un exemplu bun. Copiii învaţă cum să se comporte urmărindu-i pe adulţi. Părinţii trebuie să facă un efort pentru a-şi păstra un sens al valorilor şi moralei în paralel cu modul de a se exprima non-violent şi de a oferi un exemplu în acest sens. Dacă copilul te vede certându-te, fii sigur că te va vedea şi împăcându-te şi niciodată nu continua cu violenţa fizică sau verbală în prezenţa lui.
2. Foloseşte metode de disciplinare non-violente. Dacă îţi baţi copilul drept pedeapsă (şi mai ales în cazul copiilor sub 3 ani), el va învăţa că violenţa este permisă în orice situaţie (cei mici nu au cum să înţeleagă rolul unei pedepse, dacă nu înţeleg cu ce au greşit ( !!! Întotdeauna oferiţi-le explicaţii privind acest lucru, altfel bătaia nu-i va convinge că au greşit). Există suficiente căi de pedepsire fără violenţă, astfel încât pentru rezolvarea uneori a problemelor, pedepse de genul: “5 minute stai pe acest scaun” sau “2 minute la colţ” sunt suficiente şi non-violente. !!! Aminteşte-ţi, însă, că mereu trebuie să răsplăteşti un comportament frumos.
3. Limitează expunerea la violenţă. Acordă mare atenţie programelor de la televizor, casetelor video şi programelor de pe internet pe care copilul le urmăreşte şi limitează expunerea acestuia la temele violente. Pistoalele şi săbiile de jucărie,
dar şi alte jucării ce promovează violenţa şi agresiunea trebuie limitate şi monitorizate.
4. Impune reguli clare şi limite potrivite vârstei. Copiii trebuie să cunoască exact ce se aşteaptă de la ei şi consecinţele dacă nu cooperează. Mai mult, fii sigur că micul om înţelege toate regulile din familie - poţi chiar să-l implici în setarea unora. De asemenea, menţinerea aceloraşi reguli în mod consistent reduce conflictele şi îţi menţine credibilitatea ca părinte.
5. Oferă-i copilului multă afecţiune şi atenţie. Copiii care se simt iubiţi, în siguranţă şi care au format un sentiment de încredere cu adultul care-i îngrijeşte sunt mai puţin violenţi şi agresivi decât ceilalţi. Poţi construi acest sentiment de încredere şi siguranţă al propriului copil având un rol activ în viaţa lui, petrecând în mod consistent suficient timp de calitate cu el şi oferindu-i multă dragoste, laude şi încurajări. Chiar şi o perioadă scurtă de timp petrecută astfel, poate aduce numai satisfacţii şi pentru părinte, dar mai ales pentru copil.
