Cum se judecă Universitatea Craiova!

Niște judecători de la cea mai mare instanță din România urmează să decidă cu ce echipă de fotbal o să țin. Pare o aberație absurdă dintr-o carte rusească buchisită cu litere chirilice. Cumva, declinul societății după 89 a fost constant și sigur. Altfel nu aveam cum să ajungem într-o asemenea situație hilară. Poate să urmeze o vreme în care instanțele vor fi puse să decidă culoarea ochilor viitoarei soții și chiar genul acesteia respectând cele mai progresiste tendințe din domeniu.

Absolut normal. Este o chestie ipotetică. Eu țin cu Universitatea Craiova și asemeni înaintașilor mei, niciun organ de stat și partid nu poate să schimbe asta. Bunicii mi-au fost trimiși în Bărăganul bătut de vânturi pentru că nu au acceptat orânduirea adusă de tancurile sovietice. Ar fi absurd să-și imagineze cineva că o decizie dată de o instanță ar putea să-mi schimbe sentimentele.

Singurul lucru pe care pot să-l facă judecătorii spre care se îndreaptă atenția tuturor suporterilor Științei este să constate normalitatea. Este adevărul cunoscut de noi toți: la un moment dat niște șmecheri au considerat că Universitatea Craiova ar fi fost un premiu politic interesant.

Nu a contat faptul că urma o joacă politico-juridică din care zeci de mii de oameni aveau să rămână fără fotbal vreme de șapte ani. Nu a contat că se nega evidența. Nu a contat nimic, iar suporterii s-au văzut evoluând prin tribunale și lăsând peluzele pentru sălile de judecată în care cu greu s-au abținut să nu aprindă torțele.

Toată atenția oamenilor s-a îndreptat spre statul reprezentat de niște instituții administrative aflate în subordinea puterii executive și de puterea judecătorească. Puterea legislativă emisese niște legi pe baza cărora se judeca absurdul situației în care cineva încerca să acapareze un fenomen.

Toți știm că se încearcă furtul Științei așa cum am știut toți că România este furată bucată cu bucată de trei decenii. Am asistat pasiv la hoardele de persani care fugeau cu TVA-ul, am închis ochii la îmbogățiții de după revoluție cărora multe instanțe le-au legitimat milioanele despre care toți știam de unde vin. Am văzut cum rând pe rând fabrici și uzine se transformă în mall-uri și terenuri virane pline de gunoaiele emanate de economia de piață implementată cu mijloace arhaice.

Cred că a venit vremea să spunem stop acestei pasivități. Judecătorii știu. Oamenii știu. Politicienii știu. Toată lumea știe adevărul absolut: Universitatea Craiova este furată. Concrescența canceroasă creată de un grup de dubioși nu este Universitatea. Orice altă decizie a instanței ar lovi fără dubiu în încrederea oamenilor în justiție. Dacă este posibil ca justiția să parafeze un furt evident despre care toți știm, nu avem cum să avem încredere că problemele zilnice care ne aduc în fața vreunei instanțe pot să fie rezolvate.

În astfel de situații în care decid asupra unor lucruri arhicunoscute, judecătorii au posibilitatea de a spori încrederea oamenilor în justiție. Încrederea că undeva, niște învățați fără pată urmează să facă dreptate pentru toți.

Ciocanul greu încercat al magistraților de la Curtea Supremă va lovi în lemnul ros de vreme și nu va schimba nimic. În cazul în care cedează presiunilor sistemului, judecătorii nu vor determina oamenii să creadă neadevărul iscat ca o furtună artificială într-un pahar cu apă. În cazul în care fac dreptate, judecătorii vor reuși să facă să răsară o rază de speranță că cel puțin una dintre puterile din stat are un sistem de autoprotecție.

În ambele cazuri, eu voi ști care este adevărul. Indiferent de decizie, adevărul este cunoscut și de judecători și de toată lumea. Mogoșoaia nu este Știința, iar o decizie a instanței nu schimbă anii petrecuți pe stadioane cântând pentru echipa iubită.

Orice altă decizie înseamnă că zeci de mii de oameni au fost decenii întregi la stadion din greșeală, că generații întregi de suporteri ai Universității Craiova au susținut o echipă care nu exista și că toate trăirile și sentimentele intense au fost o himeră psihedelică, o auto hipnoză în masă  de o falsitate abominabilă. Dacă judecătorii vor să ne spună asta, îi rog să ne recomande și un psiholog să ne trateze pentru că o simplă decizie a instanței nu are cum să șteargă ani de sentimente intense.