Belu
Sponsor oficial al
România a urmărit cu sufletul la gură cum poliția cea digitalizată și plină de camere video și aparate sofisticate se chinuie să găsească asasinii unui afacerist din Sibiu.
În ultimele zile atenția s-a mutat în Oltenia. De aici se pare s-ar trage brigada de hoți care au călcat casa afaceristului din Sibiu și l-au omorât.
Până acum avem un băiat din periferia Timișoarei care aparent a recunoscut totul și se află în arest. Mai avem doi cetățeni care sunt arestați prin Marea Britanie și mai avem un zidar care a fost luat pe sus de și târât de poliție, bătut cu „mijloacele specifice” apoi eliberat ca un șomer care este aruncat afară de o firmă care își restrânge activitatea.
Într-o Românie care geme de camere video și are o poliție care în fiecare lună mai cumpără niște softuri complicate pentru a oferi siguranță și încredere, vedem cum bâlbele unor polițiști ne determină să nu mai credem că asasinii au fost arestați în Anglia. Nu suntem siguri în totalitate nici că hoțul din Timișoara nu a recunoscut totul după un tratament aplicat corespunzător în beciurile miliției care după informatizare s-a transformat magic.
În fiecare zi am tot auzit despre ADN, recunoaștere facială sau camere video care citesc și memorează numerele tuturor mașinilor care circulă pe străzi. Am văzut milion cu milion de euro cum se scurg banii din bugetul care este prea mic pentru pensii. S-au tot dus sume impresionante spre sisteme așa de complicate încât ne întrebăm de ce mai este nevoie de bătaie.
Acești oameni de știință care se școlesc prin academiile de șase luni de la Câmpina nu reușesc să utilizeze toate bazele de date și toate aparatele pe care noi, cetățenii, le-am pus la dispoziție cu o mărinimie vecină cu prostia. Cumva, certitudinea dată de lupta inegală dintre beneficiile științei și cele zece clase absolvite de suspecți ar fi trebuit să fie totală, iar poliția nu ar mai fi avut de ce să apeleze la omniscienta corecție fizică.
Mă așteptam ca ancheta care a lăsat fără somn și concediu sute de polițiști să fi ajuns la o concluzie indubitabilă. Așteptarea a fost inițial zdruncinată de zvonurile legate de relele tratamente: dacă aveau probe, era clar că bătaia nu-și avea rostul. Ulterior, cele mai negre zvonuri s-au adeverit: în lumea interconectată a bazelor de date care înregistrează și preferințele cinematografice, polițiștii noștri au greșit și au bătut un suspect despre care nu știau mare lucru, dar care, dacă ar fi recunoscut de frica bătăii anumite aspecte, ar fi așteptat acum într-o celulă mică și rece să se clarifice situația sa.
Olteanul nostru nu s-a speriat de bătaie. Știe bătaie, că a mai luat în timp ce făcea box. Cazul lui și bâlbele poliției pun sub semnul întrebării întreaga anchetă. Dacă oare, singurul suspect care acum a fost audiat corespunzător este nevinovat, dar nu rezistă la bătaie?
Dacă și cei doi doljeni arestați prin Anglia sunt, la rândul lor, victimele incapacității României de a angaja polițiști care să aibă mai mult de doi neuroni și jumătate?
Accept faptul că se fac erori. Numai cine nu muncește, nu greșește, dar atunci când ai cele mai noi calculatoare, cele mai frumoase mașini cumpărate chiar de la prietenul președintelui republicii, când plătești programatori ca și când ești vreo companie unicorn listată la bursa de la Londra, nu prea ai scuze. Și, chiar dacă ai avea scuze că greșești, nu ai nicio scuză că ajustezi rezultatele științifice ale unei anchete costisitoare din pumni și bocanci aruncați în capul oricărui suspect care ți-a reieșit atunci când ai manipulat niște date cu toate cele 12 clasa absolvite înainte de post-liceala de scurtă durată care te-a ajutat să te îmbraci în uniforma aia plătită de stat.
