Sponsor oficial al
Trupa antrenată de Pustai are un start bun de campionat, iar după primele trei etape se află în fruntea clasamentului. Gorjenii se pot menţine în această postură dacă vor obţine cele trei puncte în partida cu Ceahlăul. Până acum, Pandurii a mers bine, reuşind două victorii, ambele pe teren propriu, în compania formaţiilor FC Braşov (3-1) şi Oţelul Galaţi (2-1), şi o remiză cu Petrolul Ploieşti. Astfel, formaţia gorjeană a adunat şapte puncte în primele trei etape şi se află pe primul loc, la egalitate de puncte cu nou promovata ACS Poli Timişoara, care reprezintă surpriza acestui început de campionat. Desigur, ne aflăm abia la a patra etapă, iar statisticile conturate în acest moment pot fi înşelătoare. Gorjenii au prezentat un fotbal destul de bun pe parcursul celor trei meciuri, iar în disputa cu FC Braşov au arătat cu adevărat ca o echipă ce are pretenţii la locurile fruntaşe.
Oboseala disputării meciurilor europene se pare că intervenise în jocul pandurilor, iar elevii lui Pustai au avut o prestaţie mai slabă în deplasarea de la Ploieşti, remizând, scor 2-2, după ce ploieştenii rataseră numeroase ocazii şi un penalti în ultimele minute de joc. Nici în ultima partidă din campionat, în compania Oţelului Galaţi, pandurii nu au practicat un fotbal prea bun, deşi au reuşit să câştige, cu toate că Pustai a menajat o parte dintre titularii de drept. Gorjenii demonstrează o inconstanţă în joc, lucru ce nu este favorabil unei echipe cu aspiraţii la podium. De cealaltă parte, Ceahlăul se află la mijlocul clasamentului, ocupând a opta poziţie. Formaţia din Piatra Neamţ a contabilizat, după primele trei etape un eşec, o victorie şi o remiză. Conduşi de pe margine de către Vasile Miriuţă, jucătorii Ceahlăului au debutat cu o înfrângere în campionat, în faţa formaţiei campioane, Steaua Bucureşti.
Totuşi, gruparea din Piatra Neamţ a pus ceva probleme bucureştenilor, care au câştigat la limită, scor 2-1, Ceahlăul având mari ocazii de a înscrie golul egalizator. Nemţenii au avut o prestaţie mai bună în următoarea etapă, pe teren propriu, când au surclasat nou promovata Corona Braşov, reuşind o victorie la scor de forfait. Pe teren propriu, se pare că jucătorii lui Miriuţă se comportă bine, jocurile în deplasare fiind punctul slab al nemţenilor, deoarece au obţinut doar un singur punct. Chiar şi în aceste condiţii, elevii lui Pustai se pot impune pe terenul Ceahlăului, dacă vor practica acelaşi fotbal pe care l-au arătat în prima etapă din campionat.
În altă ordine de idei, la sfârşitul acestei săptămâni, iubitorii fotbalului românesc vor avea parte de o partidă furtunoasă. Clasicul derbi românesc dintre Dinamo şi Steaua este programat în acest an chiar în perioada de început a campionatului, în a patra etapă, mai precis duminică, începând cu ora 21.30. Între cele două formaţii bucureştene există o rivalitate acerbă încă de la începuturile fotbalului românesc, iar de fiecare dată când s-au întâlnit au oferit publicului un adevărat spectacol. Derbiul se anunţă foarte interesant şi în acest sezon, deoarece cele două echipe se află la poli opuşi. Dinamo încearcă să se relanseze printr-o echipă bazată în principal pe jucători tineri, în timp ce Steaua se află în plină ascensiune fotbalistică.
Distribuie articolul:
Alte articole
Craiovenii mizează pe câştiguri neaşteptate
- de
- 8 August 2013
Bătrână din Cârcea «uşurată» de 6.000 de lei
- de
- 7 August 2013
«Angajaţii noştri au fost provocaţi în mod repetat!»
- de
- 2 August 2013
VIDEO / «De ce ne filmezi, bă, ’tu-ţi morţii mă-tii?»
- de
- 1 August 2013
9 ani de la carnagiul comis de Carmen Păunescu
- de
- 31 Iulie 2013
Sorin Apostu, trei ani şi jumătate de închisoare cu executare
- de
- 1 August 2013
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013

