Sponsor oficial al
Marius Croitoru a făcut un apel către suporterii lui FCU 1948 înaintea meciului cu Chindia.
FCU 1948 va întâlni Chindia Târgoviște duminică, cu începere de la ora 17:00, pe arena "Ion Oblemenco" din Bănie.
Marius Croitoru a vorbit înainte de acest meci și speră că elevii săi au trecut peste eșecul de la Reșița.
"Băieții s-au pregătit foarte bine pentru meciul cu Chindia și sunt convins că au trecut peste înfrângerea de la Reșița. Ne-a fost greu la Reșița, mai ales că am luat două goluri foarte repede, dar am avut și un om mai puțin din minutul 12.
Acum vine meciul cu Chindia și este foarte important pentru noi. Trebuie să aducem toate cele trei puncte pentru a intra pe făgașul normal. Însă, important este ca tot ceea ce vorbim și tot ce antrenăm să punem și pe teren.
Sper că și suporterii vor veni alături de noi pe stadion. Avem mare nevoie de ei și știu că suporterii au trecut printr-un an greu și cu umilințe. Dar vă repet, sper să vină la meci în număr cât mai mare. Ajutorul lor trebuie să fie unul real, deoarece trecem prin momente grele, mă refer la faptul că s-a retrogradat și că suntem acum în Liga 2. Jucătorii au nevoie de sprijinul lor, iar la anul îmi doresc să fim din nou în prima ligă", a spus Croitoru.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024