Sponsor oficial al
Craiovenii au trecut cu bine de faza de calificare a Campionatului Naţional de Copii I, susţinută vineri şi sâmbătă la Timişoara. 18 luptători şi-au asigurat prezenţa în finala ce va avea loc la sfârşitul săptămânii, în Târgovişte, urcând pe podium la etapa de zonă. De la CSM Craiova, sub comanda lui Petre Banciu, Gheorghe Olimpia (30 kg) şi Berbecaru George (47 kg) n-au avut rival la Timişoara, în timp ce Badea Ruth (37 kg) a ocupat poziţia secundă, iar Irimia Adina (70 kg), Enache Ana-Maria (62 kg) şi Corzanu Maria (57 kg) au obţinut calificarea de pe locul trei.
LPS „Petrache Trişcu” va trimite 12 copii în finală, Roşca Florentina (32 kg – locul I), Ion Oana( 32 kg – locul II), Maraoski Maria (32 kg – locul III), Roşca Ionela (40 kg – locul I), Priceputu Ştefania (44 kg – locul I), Făină Aurel (32 kg – locul V), Buştean Saolin (42 kg – locul I), Tudor Iulian (42 kg – locul III), Surcel Daniel (53 kg – locul II), Boboşca Cosmin (59 kg – locul III), Piroi Alin(73 kg – locul V), Toma Ovidiu(100 kg – locul V), sportivi pregătiţi de Boboşca Valentin, Cimpoieru Marius şi Cimpoieru Aurel. În competiţia decisivă, unde vor fi puse medalii în joc, nivelul de dificultate se va amplifica, participând sportivi din toate colţurile ţării. Antrenorul ce se ocupă cu pregătirea luptătorilor de la CSM Craiova, Petre Banciu, preconizează o comportare bună din partea elevilor săi şi la Târgovişte, în weekendul ce urmează.
Am calificat şase sportivi pentru finala naţionalelor de copii I, se putea şi mai bine, dar vom merge cu încredere să facem o figură frumoasă la faza finală, acolo unde contează. Consider că avem şanse la medalii, cel puţin cu unul sau doi copii.
A declarat Petre Banciu
De asemenea, şi Boboşca Valetin, antrenor la LPS „Petrache Trişcu”, speră la un număr bun de medalii, în concursul de la Târgovişte.
Avem o prezenţă numeroasă în finală, 12 copii vor lupta pentru medaliile naţionale şi sperăm să ne întoarcem cu multe distincţii de la Târgovişte, aşa cum am făcut-o şi săptămâna trecută, în competiţia copiilor II.
A spus Boboşca Valentin
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
DOVADA NEVINOVĂŢIEI LUI ADRIAN MITITELU
- de
- 30 Octombrie 2014
Adrian Mititelu - trimis în judecată de DIICOT
- de
- 29 Octombrie 2014
Poliţia gorjeană anchetează moartea unui bebeluş
- de
- 29 Octombrie 2014
Antonie Solomon, liber de sărbători
- de
- 7 Octombrie 2014
Solomon va fi eliberat până de sărbători
- de
- 5 Octombrie 2014
Suspiciuni de mită pentru diplome de licenţă
- de
- 29 Septembrie 2014
Venit, văzut, reparat!
- de
- 30 Septembrie 2014
Director de spital din Craiova, acuzat de conflict de interese
- de
- 25 Septembrie 2014
Când primarii se cred vedete
- de
- 23 Septembrie 2014

