Sponsor oficial al
Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, va fi eliberat din Penitenciarul «Pelendava» în următoarele două luni, atunci când îşi va ispăşi pedeapsa de executare de trei ani închisoare în urma unei hotărâri date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reamintim că în septembrie 2013, fostul edil al Băniei a fost încarcerat pentru restul de pedeapsa rămas de executat în urma acestei condamnări.
După cum se cunoaşte, Antonie Solomn a fost arestat preventiv în martie 2010 pentru o perioada de şase luni, ulterior fiind eliberat şi totodată reluându-şi activitatea de primar până în iunie 2012.
Astfel că, până în prezent Solomn a executat 18 luni de detenţie la care se mai adaugă sporul câştigat datorită unor activităţi specifice din penitenciar, dar şi un spor datorită celor două luni de arest preventiv petrecute în beciul IPJ Argeş.
Sursele editie.ro spun că probabilitatea ca Antonie Solomn sa fie eliberat cel mai târziu în luna decembrie a anului în curs este de 99 la sută, deoarece acesta a avut o conduită exemplară în Penitenciarul «Pelendava» ceea ce duce la îndeplinirea pe deplin a condiţiilor pentru eliberare condiţionată.
Vom reveni!
Distribuie articolul:
Alte articole
Suspiciuni de mită pentru diplome de licenţă
- de
- 29 Septembrie 2014
Venit, văzut, reparat!
- de
- 30 Septembrie 2014
Director de spital din Craiova, acuzat de conflict de interese
- de
- 25 Septembrie 2014
Când primarii se cred vedete
- de
- 23 Septembrie 2014
Comunicat de presă «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Septembrie 2014
Boala limbii albastre se extinde în Oltenia
- de
- 10 Septembrie 2014
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu caută medici şi asistente
- de
- 3 Septembrie 2014
Jurnalistul craiovean Ion Spânu dă de pământ cu Victor Ponta
- de
- 9 Septembrie 2014

