Belu
Sponsor oficial al
La o privire aruncată în fugă peste nomenclatorul străzilor am văzut că la Craiova sunt evocați în continuare trei comuniști atroce care au făcut mult rău României. Ideologul semidoct care a adus ideile comuniste în România, întemeietorul școlii de cadre a PCR și, mult mai rău, un francez rusificat utilizat de sovietici și acum pentru a împiedica unirea cu Basarabia. Au scăpat grație filocomunismului din primii ani de „democrație” și a grandioasei inculturi a conducătorilor din zilele noastre.
La trei decenii de la dispariția comunismului există încă străzi care evocă personalități ale ideologiei care a capturat poporul român vreme de 50 de ani și a blocat dezvoltarea țării. Aduși pe tancurile rusești și impuși în fruntea țării cu baionetele Armatei Roșii sub ochii neputincioși ai englezilor și americanilor acești oameni încă rezistă în memoria colectivă.
Primii conducători ai României de după Ceaușescu nu erau chiar convinși că trebuie să renunțăm total la comunism. Sub rânjetul sinistru al lui Ion Iliescu comunismul a rezistat ca o boală care s-a obișnuit cu antibioticele. Imaginați-vă numai faptul că abia după trei luni statuia lui Lenin care privea toate mașinile intrate în Bucureștiul „democratic” a fost pusă la pământ fără ca autoritățile să miște vreun deget.
Pe măsură ce România s-a democratizat pe bune, liderii comuniști au fost scoși în afara istoriei. Rând pe rând, orașele au rămas fără anostele denumiri de străzi care trebuiau să evoce amintiri din istoria comunismului. Cu toate acestea, deși dorința de eliminare a comuniștilor a fost din ce în ce mai mare, cultura conducătorilor din timpurile noastre a început să fie din ce în ce mai mică.
Așa se face că, deși ar vrea să nu mai aibă străzi cu nume de comuniști, oficialii din prezent nu pot să le schimbe pentru că, în marea lor majoritate, cultura le este limitată la personalități bulevardiere. După 30 de ani de democrație și educație precară, oricât ar vrea un consilier local să lovească în comunism nu are cunoștințele necesare.
Fondatorul școlii de cadre a nomenclaturii comuniste este cinstit în orașul care nu a reușit să devină Capitală Cultural Europeană. Este greu de imaginat cum ar putea un absolvent de facultate particulară din Consiliul Local al Craiovei să știe că strada Barbu Lăzăreanu „cinstește” memoria unui atroce militant comunist care a înființat imediat după intrarea rușilor în țară școala de cadre a partidului. Deși numele are o rezonanță dulce de boier interbelic, Barbu Lăzăreanu a fost un militant care a pus umărul serios la aducerea comunismului în România. A colaborat cu ziarele Socialismul și România Muncitoare și a avut o activitate febrilă în ilegalitate. Lăzăreanu a fost colaborator apropiat al Anei Pauker. Aș mai putea să spun câteva lucruri interesante dar mă gândesc la bieții consilieri locali și funcționari din primărie care ar putea să citească și nu vreau să le produc agitație intelectuală după sărbători.
Vârful de lance al propagandei sovietice din Basarabia se bucură de o stradă în centrul Craiovei. O altă stradă care s-a ridicat peste cunoștințele culturale ale bugetarilor care gestionează Craiova este Henri Barbusse. Numele exotic i-a dus probabil cu gândul pe consilieri la vreun coleg al lui Louis de Funès sau la vreun strămoș al mult mai cunoscutului Thierry Henry. În 30 de ani nimeni nu s-a gândit că strada evocă personalitatea unui comunist care a fost prieten cu Lenin, a trăit la Moscova și a fondat Partidul Comunist Francez. Barbusse este cel care a fost utilizat de ruși la anexarea Basarabiei. În 1926 el a scris cartea „Călăii” în care descrie Basarabia ca fiind asuprită de români.
Traducătorul lui Marx și Engels are strada lui în capitala Olteniei și niciun birocrat din Primărie nu are habar că omul a inventat comunismul în România. Intrarea în centrul vechi al orașului se face pe o stradă al cărui nume evocă personalitatea obscură a lui Panait Moșoiu. Este anarhistul care a tradus pentru prima dată în limba română cartea lui Engels „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință” și „Manifestul Partidului Comunist”. Numele lui corect este Mușoiu și încă înainte de primul Război Mondial are o activitate asiduă de organizare a sindicatelor de muncitori și radicalizare a puținilor comuniști din România. Moare în 1944, iar cenușa a fost îngropată până în 1989 la Mausoleul Eroilor Comuniști din București.
