Belu
Sponsor oficial al
Spre deosebire de Hiroshima, unde 66.000 de oameni au murit în câteva secunde în explozia care a pus punct celui de-al doilea război mondial și a marcat începutul înarmărilor nucleare, la Craiova oamenii au dispărut treptat ca și când ar fi fost mâncați de o boală tăcută și nemiloasă. Vreme de trei decenii. Într-o liniște apăsătoare care ne-a făcut să ignorăm această realitate.
În 1992, când Iliescu ajungea pentru a doua oară președinte, dar începea primul mandat de șef al statului, în Craiova trăiau 303.000 de oameni. În 2021 când s-a finalizat ultima numărătoare, mai rămăseseră 234.000 de oameni care locuiau un oraș care pe vremuri era unul dintre cele mai importante din România. În total, au „dispărut” 69.000 de locuitori. O cifră egală cu populația actuală din toate celelalte orașe din Dolj. Este ca și cum, în trei decenii orașele Calafat, Băilești, Filiași, Bechet, Segarcea și Dăbuleni ar fi fost depopulate total și ar fi rămas ca niște ruine părăsite în care fantomele unui trecut glorios răvășesc praful uitării.
La nivelul întregului județ situația este și mai dramatică. Tot județul are în 2021 aproape cât avea Craiova singură în 1992. De la 762.000 de locuitori în urmă cu 30 de ani, în Dolj mai există puțin peste 615.000 de oameni. Au dispărut aproape 150.000 de rude, prieteni, colegi, vecini și nimeni nu a băgat de seamă. Sate întregi au ajuns să fie brăzdate de vântul singurătății, comune, altă dată pline de viață, stau acum martore unui fenomen despre care nimeni nu vorbește.
Din tot Doljul au dispărut un număr de oameni egal cu populația Bacăului, dar cu toate astea nu prea s-a discutat despre acest fenomen care a măcinat întreaga societate. Mulți au murit, puțini s-au născut, iar cei care au putut s-au dus prin străinătate să caute o bucată de pâine.
Motivele pentru care nu vorbește nimeni sunt destul de simple. Atunci când s-a făcut împărțirea cea mare după trecerea de la socialismul științific la democrația originală cu accente sovietice, s-a stabilit ca fiecare 73.000 de români să fie reprezentați de câte un deputat și fiecare 168.000 de români să aibă senatorul lor.
S-a constatat deja că aproape niciun senator și niciun deputat nu prea aparține românilor care-l văd odată la patru ani. Cu toate acestea, dispariția unui număr așa de mare de locuitori din Dolj înseamnă un singur lucru. Salariile pentru doi deputați și un senator din Parlamentul gigantic al României sunt plătite degeaba. Ei nu mai au pe cine să reprezinte, iar alegerea lor este în zadar. Trei milionari anonimi din cei 14 pe care Doljul îi trimite la București iau banii degeaba deoarece votanții lor deja au plecat din țară din cauza unei prea bune guvernări.
Până trec alegerile nimeni nu o să discute despre problema asta. Milioane de români din diaspora vor fi reprezentați de o mână de parlamentari în vreme ce fantomele din Dolj vor ajunge în Parlament, vor avea mașină, secretare, birouri luxoase și bani de buzunar grație miilor de oameni care au murit de bine sau au luat calea străinătății ca să scape cu viață.
