Cotabiță, când era ”Gabi de la Cina”, din Craiova

Dispărut la 69 de ani, solistul, oltean get-beget, ne-a încântat serile tinereții acum patru decenii.

Pe Cotabiță ultima data l-am văzut live în la începutul lui 2020, chiar pe 8 martie, cu vreo trei mii de oameni la mesele Berăriei H, din Herăstrău. Pe scenă erau reînviați anii optzeci, protagoniști fiind el și Oana Sârbu. Atmosfera era de bere și de nostalgie, puțini credeam că păcătosul de liliac, aflat în acele zile în plin zbor de la Wuhan către creierele noastre vulnerabile, ne va încuia în numai câteva zile în case, în numele pandemiei.

Parfumul anilor optzeci

Acel Cotabiță din 2020, trecut deja printr-un mare necaz cu sănătatea, cu alți vreo cinci ani în urmă, a amintit de cel de la grădina ”Cina” din Craiova, o mine nouă sute optzeci și ceva, când mesele era ocupate cu multe ceasuri înainte de lăsarea serii, iar pe stradă, pe Unirii, mii de oameni se plimbau să-i audă pe băieții de la Redivivus. Cântau piese românești, dar și de-ale marii muzici din Occident. Solistul, Gabi adică, avea plete aurii, glas de bariton, iar chitariștii, Piculeață și Temistocle băgau câte un solo, poate ceva din Morrison, dar nu numai, de se abureau frapierele.

Muzică bună, fără bruiaj

Era un mare noroc să te bucuri de asemenea răsfăț, într-o vreme în care de bază în încropirea unei anumite culturi muzicale erau emisiunile duminicale ale Europei Libere, la pupitru ba cu Radu Theodor, ba cu Andrei Voiculescu, ultimul, nepotul marelui poet Vasile Voiculescu. La Europa Liberă se dădea muzică bună, dar pe unde scurte se auzea ”fâșâit”, probabil că din cauza bruiajului ”băieților”. La Cina, la grădină, auzeai totul real, portativul ”capitalismului decadent” se revărsa peste bateriile cu vin de Segarcea, peste buletele de cașcaval și peste arahidele în sare, la farfurie, cam tot ce ne puteam permite să comandăm, pentru că banii erau puțini, iar noi încă nu ieșiserăm de tot din adolescență.

Vara lor printre olteni

Nici nu ne dădeam seama de ce privilegiu ne bucuram. Cotabiță și ai săi nu erau cântăreți ”de cârciumă”. Înființaseră Redivivusul spre final de ani șaptezeci (la enumerarea de mai sus trebuie adăugat și Edwin Surin, un ”clăpar” de mare clasă). Gabi se dusese la București, fusese câțiva ani la Holograf, dar nu putea pleca în turnee în străinătate, i se refuza mereu viza. Revenise în Craiova, o vreme trupa de la Cina se numise ”Fapt divers”, apoi, din nou, Redivivus. Cei câțiva ani de la Cina erau mai mult un divertisment de vară pentru ei, dar probabil că dacă-l executau, se simțeau bine printre oltenii lor.

Îi vedeai coborând pe Unirii înspre Cina, în faptul serii. Unul dintre chitariști, Temistocle parcă (grec adevărat, veritabil) era mereu călare pe un Pegas roșu. Cotabiță mergea pe jos, îi fluturau pletele, iar puștoaicele cu părul făcut permanent îi aruncau ocheade. Era demult, eram tineri cu toții, și noi, și ei…