Sponsor oficial al
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat recent la un eveniment organizat la Sinaia că se dorește o renegociere cu Comisia Europeană a planului de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia, potrivit Agerpres.
Chirițoiu a menționat că, în ceea ce privește Valea Jiului, Comisia Europeană dorește ca autoritățile române să respecte deciziile luate anterior.
„Se scoate puţin cărbune din Valea Jiului, atât de puţin că Paroşeniul nu poate să lucreze non-stop (...). Mai exact, cu ce se scoate din Valea Jiului acum nu se acoperă funcţionarea lui Paroşeni. Deci, nu e nicio cantitate mare de energie, nu e nici vreo distorsiune a pieţei sau ceva. Bun, Comisia vrea să respectăm deciziile luate, sunt convins că le vom respecta, dar, iarăşi, nu-l văd ca pe o mare urgenţă. Sunt mai preocupat de planul de restructurare de la Oltenia. Oltenia e mult mai importantă pentru sistemul energetic decât este Paroşeni - Valea Jiului. Înţeleg că se doreşte o renegociere... Avem şi problema că s-au retras chinezii. Comisia Europeană a investigat firme chinezeşti care voiau să participe la investiţiile în fotovoltaic la Oltenia. Oltenia oricum avea întârzieri la planul de restructurare, deci vor să fie renegociat cu Comisia Europeană. Ca impact economic, mi se pare mai important ce e la SNLO”, a precizat şeful autorităţii de concurenţă.
Bogdan Chirițoiu a dat asigurări că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) „merge bine pe zona de ajutor de stat” și că nu există întârzieri la acest capitol. „Lucrurile arată mai bine decât de obicei, adică PNRR merge bine pe zona de ajutor de stat, nu sunt întârzieri. Noi trebuie să ne asigurăm că proiectele din PNRR respectă regulile de ajutor de stat. Deci, partea noastră merge bine, n-avem întârzieri pe zona asta de ajutor de stat”, a declarat Chirițoiu.
Președintele Consiliului Concurenței a menționat că în perioada următoare se va lucra mult pe proiectele din domeniul nuclear, în special pe notificarea ajutorului de stat pentru construcția Reactoarelor 3 și 4 și retehnologizarea Unității 1. „Astea sunt în momentul de față în pregătire. Nu știu ce se întâmplă cu micile reactoare, SMR-urile. Alea sunt prioritatea a doua. Prioritate 1 acum sunt construcția Reactoarelor 3 și 4 și reparațiile la 1, cu același consorțiu. Mergem pe tehnologia CANDU, împreună cu partenerul american”, a afirmat el.
Chirițoiu a evidențiat preocuparea tot mai mare pentru protejarea firmelor mici în fața celor mari, atât la nivel european, cât și național, prin instrumente legale noi. „Pe zona de alimentație avem acea directivă privind practici comerciale neloiale pe fluxul alimentar (Unfair trade practices, transpusă prin Legea 81/2022). Am deschis acum o primă investigație pe aceasta, folosind aceste atribuții pe care le avem”, a detaliat acesta.
De asemenea, în domeniul digital au apărut două acte europene importante: Digital Service Act și Digital Markets Act. „Unul e Digital Service Act, care se uită mai mult la conținut, iar din România ANCOM este cel care gestionează subiectul, împreună cu multe alte instituții, printre care și noi. Celălalt act european se numește Digital Markets Act, care vizează accesul la piață, comportamentul marilor platforme”, a explicat Chirițoiu.
„Uniunea se mută mult într-o reglementare ex-ante. La acest Digital Service Act ăsta e scopul: să lupte împotriva conținutului greșit, să spunem inacceptabil, de pe internet”, a transmis Chirițoiu.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024


