COMENTARIU | Colaborarea cu trei asociații umanitare din Dolj, între dezamăgire și dorința de a nu-mi pierde total încrederea în oameni

Și pentru că, începând de anul trecut încoace, am cunoscut ceea ce nu îmi doream să aflu, poate, nu mai pot încuraja pe nimeni să meargă către X sau Y. 

Mi-am învățat și eu lecția. Din păcate, a trebuit să mă conving că nimic nu este așa cum prezintă aceste asociații umanitare. Nu generalizez, dar cu trei am colaborat și toate trei sunt o mare dezamăgire. Toate trei sunt din Dolj.

Anul trecut, la început de decembrie, scriam despre cât de frumos este să împachetăm hăinuțe, dulciuri și să le ducem la asociația „Îngerul Meu” din Craiova. Totul după ce chiar reprezentanții asociației și-au dorit să mediatizeze situația întrucât îmi povesteau că au mulți copilași pe liste și că este nevoie de implicare.

Am ales să mă implic mai mult decât a mă rezuma la un articol scris și...bine am făcut.

Treptat, participând efectiv la împachetat, la preluare colete, la tot ce mă gândeam eu că se face conform unor liste, în cazul unor asociații umanitare, la „Îngerul Meu”...totul era făcut la voia întâmplării.

Au fost momente când am crezut că nu voi mai ieși din situația respectivă. Evident că după o apariție în mass media, oamenii se mobilizează. Acest lucru, cel mai probabil, nu a fost luat în calcul de reprezentanții asociației.

La un moment dat, deși tu spui că ai sute de copii pe listă, am realizat că nu aveau nici spațiu de depozitare. Apropo, le-aș recomanda să nu mai arunce la întâmplare acele cutii frumos ambalate. Pe lângă faptul că donatorul alocă o sumă de bani pentru pachetul respectiv, unii din pensie, alții din salariul lor modest...mai alocă și emoții.

Într-o seară târzie, pentru că urmau să ajungă câteva zeci de colete și la așa zisul sediu al asociației(spun zis sediu pentru că și acolo era un haos total, un fost fast food, dezordine, mizerie chiar, etc...) nu mai era spațiu, am ajuns într-o încăpere pe lângă depou. Am înlemnit când au deschis ușa și am văzut un nou haos: haine împrăștiate, jucării, cozonaci, pască și alte produse donate, cel mai probabil într-o campanie anterioară, la Paște,  și...culmea...piese din costumele populare ale artiștilor de la Maria Tănase, donate în urma unei alte „povești” frumoase prezentate de către această asociație.

Am lăsat cadourile acolo, dar din acea seară am început să adresez întrebări. A fost momentul în care am realizat că acele liste nu sunt actualizate, că unii copii nu mai sunt în țară sau că cei trecuți pe liste ca având 14 ani, de exemplu, aveau acum 18 ani.

Mi-am asumat o listă de 25 de copii din Almăj, copii care în baza asociației apăreau ca având 12 ani, dar ei poate că aveau anul trecut 16 ani, sau unii nici nu mai erau în satul respectiv. Am schimbat cadourile pe ultima sută de metri, am mers la primărie unde am un nou șoc: nu, asociația „Îngerul Meu” nu vorbise cu nimeni de la „Asistența Socială”.

Am tras linie și m-am convins: MERGEȚI PERSONAL ȘI AJUTAȚI FAMILII! Ele, unele asociații, o fac pentru două, trei fotografii postate pe rețelele de socializare.

Ma mult, când am făcut materialul, cei de la „Îngerul Meu” spuneau că nu acceptă implicarea politicului în acțiunile lor, că nu au nevoie de așa ceva, că nu suportă acest domeniu...că oamenii simpli sunt aliatul lor. La un click distanță...aflu că lucrurile nu stau chiar așa. Claudiu Vava a fost candidat din partea AUR la alegerile parlamentare, sau cel puțin asta rezultă dintr-un afiș existent pe Internet.

Tot din povestea Ancăi Vava am aflat că din cauza mea, din cauza faptului că apelaseră la mass media pentru campaniile lor, primarul din Malu Mare, Adela Gheorghe, le-a refuzat ideea de a amenaja în comună un centru de zi pentru copii. Cum era normal, am sunat primarul, ceea ce Anca nu se aștepta poate să fac, și m-am lămurit: era o altă poveste a acestei asociații.

Revenind la campania din decembrie 2021, am mobilizat persoane dragi...cunoscuți de-ai mei, cunoscuți de-ai cunoscuților...și când am văzut cum bunurile rămân practic în depozite(e mult spus depozit)...o așa scârbă m-a cuprins. DA, scârbă. Am ținut cu dinții ca fiecare pas făcut, mai ales că eu mobilizasem oameni frumoși, să fie dus până la capăt. Să spun că 90% am reușit.

Tot despre această asociație am scris, în 3 martie 2021, că  urma să facă o campanie pentru copiii nevoiași, o licitație...propunea ea.

Artiștii de la Maria Tănase au donat piese din costumele populare în acest sens.

Nu s-a întâmplat nimic...păcat că acele costume zac în acel spațiu. Unele pe umeraș, altele în raft. A fost doar pentru a se asocia cu o instituție publică...PĂCAT!

Nu a avut loc nicio acțiune, iar acele piese erau depozitate în acel spațiu de lângă depou. Aceste fotografii au fost realizate chiar de către cei din asociația cu pricina...cu ocazia organizării campaniei pentru Ucraina. La aproape un an distanță de ziua în care am scris despre donarea obiectelor respective...

A urmat o nouă experiență. Altă asociație, „Ajutor divin” din Craiova. Familia la care am ajuns, anul trecut, despre care știam că fetele nu au tată...că respectivul domn era decedat. Într-o conjunctură am reajuns, la câteva zile distanță, iar tatăl fetelor era în curte. M-am retras cu un gust amar și din această colaborare. Domnul care se ocupă de aceste cazuri mi-a spus foarte sec: „dar de unde să știu eu cum stau lucrurile?!”. Evident, nu a mai răspuns la telefon.

Eram convinsă că cei pe care îi știam de ceva vreme, o asociație care nu este din Craiova, nu mă vor dezamăgi...și m-am oprit la „Povestea mea” din Filiași. Cu toate emoțiile puse în fiecare pachet, cu fiecare mobilizare și, da, cu fiecare sumă de bani, cu persoane dragi implicate în proiecte. Până într-o zi când m-am prins. Și m-am prins că e frumos să scrii frumos pe Facebook și să prezinți cazuri.

De ce o nouă dezamăgire? Păi prin martie, anul acesta, au prezentat cazul unei adolescente bolnave de cancer, care iubea cărțile...spuneau reprezentanții asociației. I-am crezut pe cuvânt...aveam niște bănuți rămași de la Crăciun, am mai completat și am trimis pachet, luându-ne, pentru că suntem mai mulți, angajamentul să trimitem acestei tinere, prezentate de către Cristian Dumitrașcu, ca având în jur de 18 ani, periodic cărți.

La sfârșitul lunii noiembrie, anul acesta, am întrebat despre această tânără. O mai făcusem și prin vară...un răspuns evaziv,  am început de atunci să am așa...o stare.

La sfârșit de noiembrie am insistat și am aflat că...e prea vechi cazul ca să îl ma știe. Zic, bun...căutați. Au căutat...NIMIC! Convinsă că ceva nu e în regulă...zic...unde este pachetul cu cărți? Păi, nu știm! În depozit nu este...a ajuns el undeva. CE?!?! Și fata...și dorința ei de a citi până învinge această boală...și emoțiile alea...și povestea...e doar o bălmăjeală?

Convinși că sunt eu înrăită, după cum tocmai Dumitrașcu mi-a spus,...mă trezesc cu naratorii în Craiova(Cristian și ajutorul lui, Silvia)...să-mi înapoieze banii pe pachetul de cărți! Dragilor, reveniți-vă și terminați cu poveștile! AAAA...am uitat, postarea cu fata bolnavă de cancer...care era cică dintr-un sat din Gorj(am sunat la două primării...nimic nu am rezolvat) a fost ștearsă de pe pagina de Facebook a asociației. Acesta a fost un alt aspect care m-a pus pe gânduri. Și având acum aceste răspunsuri seci...chiar mă întreb serios unde or fi zecile de pachete făcute, iarna trecută, pentru copilași. Făcute de mulți dintre cunoscuți de-ai mei...să nu înțelegeți că le-am făcut singură.

Am fost avertizată, ce-i drept, în privința acestui om, dar nu m-am gândit o clipă că se poate ajunge la acțiuni de acest fel. Îmi amintesc cum anul trecut a lăsat pachete în școala din Valea Fântânilor, comuna Braloștița, seara, prin femeia de serviciu, iar apoi m-a sunat victimizându-se că directoare nu acceptă acele colete. Am sunat, am vorbit să văd de ce și cum, eu știind de la el că nu lucrează fără contracte. Culmea, știind că este școală, zic eu, instituție publică, sigur are. Ei...nu...nu exista așa ceva. S-a ajuns la poliție și chiar am fost sfătuită să fiu foarte atentă în privința lor, a celor de la Povestea mea.

Au urmat alte câteva luni în care m-am convins...și de această asociație. Au șters cazuri de pe pagina lor de Facebook. Mi-au spus, când au venit la ușa mea, că urmează nu știu ce procese cu Avocatul Poporului. Le-am cerut un punct de vedere cu privire la dispariția acelor povești de pe pagina lor de Facebook, dar nu au dorit să îl ofere.

Anul acesta, deși pretind că sunt o asociație care respectă cazurile și contractele, campania de Crăciun a cam picat. Au ales o altă strategie, s-au agățat de acțiunile oamenilor de cuvânt și au scris alte povești pe Facebook. Mi-ar fi rușine!

Mi-au reproșat că mi-au dat sume de bani și niște jucării pentru cazurile mele de la Paște și de la 1 Iunie. Este vorba despre sume care m-au ajutat, este adevărat, și de jucării pe care, culmea, tot eu le-am direcționat către ei. Cantitate foarte mare de jucării...și având o valoare mare, pentru că am crezut în ei. Mergem la cazurile mele și le demonstrez că toate au ajuns unde trebuie. Ei au curajul acesta? Oricum, aștept un răspuns în privința fetei bolnave de cancer! Iar dacă acele cărți au fost distruse, când m-am interesat eu de caz, pentru a scăpa de ele, RUȘINE! Și dacă au ajuns la altă persoană...păcat...în pachet era și un mesaj de încurajare pentru un bolnav de cancer...deci tot rușinos este dacă ați dat pachetul la voia întâmplării(pentru că Silvia mi-a spus, tot ea revoltată fiind, că a ajuns el unde o fi ajuns...RUȘINE).

Așadar, toate aceste acțiuni ale acestor trei asociații m-au făcut să acționez singură, cu oamenii care au spus DA în secunda doi ...și am fost mult mai liniștită și sigură pe situații. În privința sfaturilor, nu sunt cea mai în măsură să le dau, dar spun doar atât: Eu mi-am învățat lecția din propriile experiențe.

Totodată, poate că fiecare dintre asociațiile anterior prezentate și-a învățat lecția: una nu mai are activitate de ceva timp (Ajutor divin), una a ales să bată palma cu oameni serioși, pentru acest Crăciun, care fac campanii la un alt nivel. Ei, naratorii s-au limitat în a posta doar povești ale unor persoane pe care ei le cunosc de ceva timp sau „prinse” prin parcări (Povestea mea-da, mai bine număr rezonabil de cazuri, de care știi sigur că te poți ocupa, decât să te plimbi în toată țara...la vânătoare de cazuri), iar o a treia asociație face lucruri frumoase, sper eu și responsabil, într-un centru amenajat la Craiova (Îngerul Meu).