Ciolacu - marele lord

În comparație cu aceștia, Adrian Năstase, Tăriceanu, aveau reziliență intelectuală. par acum, și nu atunci, personalități monumentale. Însă atunci și nu acum gândeam că oricine are să vină la cârma țării nu poate fi mai rău. Printre criteriile de comparație nu se află și cel care determină gradul de moralitate, căci într-o atare situație nu ar mai fi o diferență între unii și alții.

Mărturisesc că mă uit la Ciolacu cu un amestec de compasiune și dizgrație. El este genul de om al cărui lexic, în particular, se limitează la sintagma: „Să moară mama!”. Mama aia, care plângea într-o noapte, când pe fii-su l-a acuzat Iohannis că vinde Ardealul.

În public, Marcel se screme să pară un erudit, însă unul modest, un pic aristocrat, ceva între Marghiloman și Maniu. Ciolacu, spre deosebire de stănescu, nu are funcțional organul care l-ar face să trăiască simțul ridicolului. De multe ori pare că ar fi după o suferință provocată de un AVC minor. Se chinuie până la epuizare să rostească propoziții simple. Din această pricină, că nu are discreția publică a lui Stănescu, în cele mai multe ocazii etalează un caraghioslâc hidos. Mereu se străduiește să pară altceva decât este, să “vorbește” altfel decât știe, dar mai ales să arate că știe ce vorbește.

Consiliat probabil, vrea să încalece începutul fiecărui val social, părând Sfântul grigore, care vine așa... din ceruri, și cu înțelepciunea-i, ori cu sabia, depinde de situație, soluționează pe loc și pentru veșnicie orice problemă, cum ar fi:

- situația bătrânilor din azile. Ați mai auzit de atunci vreun senior să se plângă de condiții proaste?

- scoaterea păcănelelor în afara orașelor - Ați mai văzut de atunci vreo sală de jocuri în proximitatea instituțiilor de învățământ?

- acum rezolvă problema agricultorilor, prin oferirea a câte 100 de euro la hectar. Ei, să vedeți dacă la toamnă n-o să crească eurocenți pe marginea drumului și toți vom merge cu plasele la cules.

Alo, Marcele, trezește-te! Ai visat destul că ești șeful țării și al PSD. Du-te și scoate vacile din grajd că mor de foame și de sete. Deseară, după ce adormi, vei avea din nou prilejul să devii „cel mai iubit” dintre politicieni.

Ce blestem s-o fi abătut peste noi să avem asemenea conducători? De vreme ce avem asemenea conducători, ar fi bine să conștientizăm în ce hal am ajuns noi, electoratul.