Cei doi Nicolae Ceaușescu

• 

Aproape 50% dintre romani îl regretă pe Ceaușescu. Precizez de la început că nu mă număr printre ei, deși am dus-o mult peste medie pe vremea lui. Pe timpurile alea, pentru mine maximumul în ceea ce privește străinătatea era să ajung la Paris, să mă pozez în fața Arcului de Triumf și să mă laud la București. Nu mă gândeam că voi ajunge, după revoluție, să cunosc Sudul Franței, de pildă, mai bine decât știu Bucovina. 

Poate că mulți oameni trecuți de 50 de ani au motive să-l regrete pe Ceaușescu. Dar tinerii n-au niciunul să-l admire. Ce mă enervează, însă, în aceste zile, e anticomunismul la seral. M-am lăsat de sportul ăsta prin 2007-2008.

Am citit multe cărți despre Ceaușescu, dar cea a lui Ioan Traian Ștefănescu - "Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu" - mi se pare cea mai izbutită. I.T. Ștefănescu, Dumnezeu să-l odinească!, n-a umblat cu povești trecute prin paișpe danturi, nu l-a creionat pe Ceaușescu împroșcând cu pasta resentimentelor. Ștefănescu a așezat în pagină, fără înflorituri și păreri proprii, întâlnirile lui cu N. Ceaușescu. Și am găsit un președinte fără viață personală, o definiție extinsă a "revoluționarului de profesie". Cu el nu puteai să vorbești la masă despre o carte, despre fotbal sau despre calitatea mâncării. Ceaușescu "ajunsese să discute, la propriu, cu ce cantități de alimente trebuie să se prepare felurile de mâncare la restaurante." Când se ducea vara, la Neptun, lua elicopterul, survola stațiunile și îi trăgea la răspundere pe cei care au construit "ditamai hotelul la Costinești" - Hotel Forum, nouă etaje. 

În cartea lui Ștefănescu apar doi Nicolae Ceaușescu. Cel de dinainte și cel de după fuga lui Pacepa, când tovarașu' nu a mai avut încredere decât în Elena Ceaușescu și a neglijat/batjocorit necesitățile elementare ale poporului. 

Zilele astea îl vor înjura pe Ceaușescu mulți politicieni care promit oceane și nu trag nici apa de la veceu după promisiunile lor, pe care le uită înainte de a le încălca. Și de-aia nu vreau să intru în corul asta de politicieni și de ziariști, deși Ceaușescu devenise insuportabil din 1985, când nu mai era lucid. După ce am avut norocul să scăpam de el ne-am fanatizat toți. Dar pe cont propriu.