„Casa amintirilor”, de Gabriela Gârlonţa

Despre această carte, poeta Daniela Toma este de părere că...

„Nu poţi opri prezentul. În fiecare zi, trebuie să renunţi la trecut…Şi dacă nu-l poţi opri, atunci trebuie să-l recreezi”, spunea Louise Bourgeois şi mi se pare atât de relevant acest citat pentru volumul de poezie al Gabrielei Gârlonţa, Casa amintirilor, volum care apare, zilele acestea, la Editura Art Creativ.

Călătoria în timp e posibilă atunci când imaginaţia încalcă limitele firescului şi trece într-un registru metaforic, spre farmecul poeziei, trebuie doar să ştii cum să ajungi în acelaşi loc cu ea, în zona intimă de maximă vibraţie a umanului unde  „prietenii sunt umbre/ noaptea decolorează toate lucrurile/ masca timpului mă caută/ suntem toți frați/ toți suntem ai tuturor celorlalți/ mai trebuie lucrat la proiectul acesta/ poetul nu servește nimănui/ doar lui însuși/ împreună suntem casnicii dumnezeului necunoscut...”

La fel ca o piesă de teatru care presupune dăruire, pasiune şi incandescenţă, tot aşa lumea şi viaţa se compun din momente de interpretări libere, fără şabloane, pulsatorii doar.

Abandonul în poezie, risipirea esenţei acesteia şi a dragostei, presupune curaj, asumare, în felul acesta se obţine continuitatea, echilibrul între ceea ce pierzi şi ceea ce poţi avea oricând;

Marile nelinişti vin de peste tot, se strâng înăuntrul fiinţei şi rămân acolo până când se vitalizează şi se transformă în atitudini, în linii poetice, până când „tai pătrunderea umbrelor în treburile lucrurilor/ din grădina poeților/ țes în cărbune/ rochia fără cusătură a poeziei/ iau strada în spinare și/ îl aștept pe godot/ aștept/ aștept/ aștept...”    

 „eu suspin/ tu suspini…”                                                      

Magnific!….”