Sponsor oficial al
Spania, campioana mondială şi europeană en titre, a fost trimisă acasă din Brazila, de Chile, într-un meci disputat în Grupa B, pe celebrul Maracana. Spania a pierdut ruşinos şansa de a depăşi faza grupelor de la Campionatul Mondial de Fotbal. După ce a fost îngenuncheată de Olanda (5-1), Spania a pierdut şi în faţa chilienilor şi chiar din prima repriză.
Scorul a fost deschis în minutul 20 de Eduardo Vargas. Cel de-al doilea gol a fost înscris de Charles Aranguiz (43).
Pe parcursul celei de-a doua reprize spaniolii nu au mai reuşit să se regrupeze. Deşi au avut oportunităţi nu au băgat mingea în poarta apărată de Claudio Bravo şi şi-au ratat şansa de a se califica în optimi.
În cel de-al doilea meci al grupei disputat miercuri, Olanda a învins Australia cu 3-2, la capătul unei partide în care olandezii nu au mai avut forţa arătată spaniolilor. Ce-i drept, australienii s-au dovedit mai aprigi decât spaniolii.
Olandezii s-au impus prin golurile marcate de Arjen Robben (20), Robin van Persie (58) şi Memphis Depay (68). Golurile australienilor au fost marcate de Tim Cahill (21), Mile Jedinak (54 - penalty).
După această paridă, Robben şi Van Persie au urcat pe prima poziţie în clasamentul golgheterilor, alături de Thomas Muller, fiecare având câte trei goluri marcate.
Grupa B şi-a desemnat deja învingătoarele-Olanda şi Chile.
Pe de altă parte, în Grupa A, Croaţia a învins Camerunul cu 4-0.
Scorul a fost deschis de Ivica Olic în minutul 11. În minutul 40, camerunezii au rămas în 10 oameni, după eliminarea lui Song. După startul celei de-a doua reprize camerunezii au cedat complet, iar croaţii au mai înscris de trei ori în poarta lui Charles Itandje prin Ivan Perisic (48) şi Mario Mandzukic (61, 73).
Grupa A este condusă de Brazilia, urmată de Mexic.
Aseară s-au disputat partidele Columbia-Coasta de Fildeş (Grupa C), Japonia-Grecia (Grupa C) şi Uruguay-Anglia (Grupa D). Ne apropiem cu paşi repezi de finalul meciurilor din Grupe. Ultimele partide se vor desfăşura săptămâna viitoare.
Până atunci, însă, avem parte de un weekend plin de spectacol fotbalistic.
------------
Programul meciurilor (ora României):
Vineri 20 iunie:
19.00: Italia - Costa Rica, la Recife (Arena Pernambuco), în Grupa D
22.00: Elveţia - Franţa, la Salvador (Arena Fonte Nova), în Grupa E
Sâmbătă 21 iunie:
01.00: Japonia – Grecia, la Natal (Arena Das Dunas)
19.00: Argentina - Iran, la Belo Horizonte (Stadio Mineirao)
22.00: Germania – Ghana, la Fortaleza (Stadio Castelao)
Duminică 22 iunie:
01.00: Honduras - Ecuador, la Curitiba (Arena da Baixada), în Grupa E
19.00: Belgia - Rusia, la Fortaleza (Stadio Castelao)
22.00: Coreea de Sud - Algeria, la Manaus (Arena Amazonia)
Luni 23 iunie:
01.00: Nigeria-Bosnia, la Cuiaba, în Grupa F
01.00: SUA-Portugalia, la Manaus, în Grupa G
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
EXCLUSIV / Mircea Moise: «CSU nu are nicio sansa sa joace in Liga I»
- de
- 22 Iunie 2014
Cei 20 de sustinatori ai CSU Craiova - AGRESATI IN MOD BRUTAL
- de
- 14 Iunie 2014
DELIR SI TRAGICOMEDIE PE LEGENDARUL «ION OBLEMENCO»
- de
- 10 Iunie 2014
VIDEO / Olguţa umblă cu clona vopsită
- de
- 10 Iunie 2014
Gino Iorgulescu e PA de la Ligă
- de
- 10 Iunie 2014
Cu cine a votat Olguţa Vasilescu la prezidenţiale în 2009?!
- de
- 2 Iunie 2014
Mircea Moise: «Zero șanse ca CSU să joace în Liga I»
- de
- 21 Mai 2014
Afaceriştii de pe Râului se revoltă. Din nou
- de
- 19 Mai 2014

