Sponsor oficial al
Știri FCU
FC Universitatea Craiova l-a adus în Bănie pe Gabriel Compagnucci.
Conducerea Științei continuă campania de achiziții. După transferurile lui Abbey, Blănuță și Padula, șefii din Bănie l-au adus la FC Universitatea Craiova și pe fundașul dreapta, Gabriel Compagnucci.
Pe pagina de facebook a alb-albaștrilor a fost anunțat transferul lui Compagnucci.
"Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul dreapta Gabriel Compagnucci a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până în vara anului 2024, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
În vârstă de 31 ani, născut în orașul Monte Buey, din Argentina, Gabriel evoluează pe flancul drept al apărării și a impresionat prin calitățile sale tehnice și prin aportul ofensiv. Fundașul cu dublă cetățenie, atât argentiniană, cât și italiană, a jucat în ultimele două sezoane pentru Atletico Belgrano, locul 8 în prima divizie din Argentina. În acest an, acesta a bifat 17 apariții în campionat, reușind să ofere o pasă de gol, în egalul celor de la Belgrano cu Talleres, scor 1-1.
De-a lungul carierei, fundașul dreapta a evoluat, între 2011 și 2020, la echipe precum: Sportivo Belgrano, Tiro Federal, Douglas Haig, Alvarado, Almagro, Santa Fe și Patronato. În toamna lui 2020, Gabriel s-a transferat la Tigre, una dintre echipele cele mai bine cotate din Argentina, unde a petrecut un singur sezon. Acesta a fost jucătorul lui Newell's Old Boys pentru o scurtă perioadă de timp, unde a bifat 18 partide și a reușit să marcheze un gol. Fundașul argentinian va îmbrăca tricoul cu numărul 18 la Știința. Mult succes în tricoul alb-albastru, Gabriel!"

Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024