Sponsor oficial al
Conducerea clubului din Râmnicu Vâlcea îşi propune ca în sezonul viitor să aibă un buget de 1,5 milioane de euro, jumătate din ce a avut la dispoziţie anul acesta, când însă obiectivul a fost câştigarea Ligii Campionilor.
Într-un comunicat remis presei s-au dezvăluit şi sursele financiare pe care se va conta în sezonul viitor:
Diferite firme vor deveni partenere ale clubului pentru a susţine activitatea handbalistică internaţională de la Râmnicu Vâlcea.
Se pare că problemele s-au rezolvat şi datorită implicării preşedintelui FRH, Cristian Gaţu, dar şi faptului că administraţia locală s-a implicat la un nivel mai ridicat. În următoarea perioadă vor fi clarificate toate problemele. În acelaşi comunicat au fost prezentate şi jucătoarele care devin certitudini pentru sezonul viitor, unul în care însă nu se mai poate spera la un parcurs lung în Liga Campionilor dacă nu se vor concretiza toate tratativele cu jucătoarele din actualul lot. Cert este că Alexandrina Barbosa, Iulia Curea, Adriana Nechita, Iulia Managarova, Adina Meiroşu şi Nicoleta Safta vor rămâne la echipă, lor alăturându-li-se Dana Băbeanu, Eliza Buceschi şi Andreea Polocoser, împrumutate la diverse formaţii în ţară.
Aşa cum aminteam, conducerea clubului discută în continuare cu alte cinci handbaliste care au făcut parte din lotul cu care s-a jucat anul acesta. Cristina Neagu, Paula Ungureanu, Aurelia Brădeanu, Ramona Farcău şi Silvia Navarro au fost invitate la tratative, acestea fiind deschise propunerilor venite din partea conducerii. La capitolul certitudini sunt trecute şi plecările Oanei Manea, Katarinei Bulatovici, Marijei Jovanovici şi a lui Alison Pineau. Deocamdată nu se ştie cine va sta pe banca tehnică, singurul nume vehiculat fiind Steluţa Luca, fosta jucătoare urmând să facă parte din staff-ul tehnic, dar nu se ştie în ce postură.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013

