Sponsor oficial al
Mașina implicată în accidentul produs, sâmbătă seara, în comuna Iancu Jianu, din județul Olt, era condusă de tânărul în vârstă de 21 de ani care avea dreptul de a conduce vehicule suspendat, potrivit polițiștilor.

Tânărul nu băuse alcool înainte de a se urca la volan. În urma impactului pasagerul, un bărbat în vârstă de 31 de ani din județul Vâlcea, a adecedat, iar șoferul a ajuns la spitalul din Slatina.
„Se pare că autoturismul ar fi fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Iancu Jianu. Din verificările efectuate, s-a stabilit că acesta figurează cu dreptul de a conduce vehicule suspendat. Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Din păcate, pasagerul autoturismului, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din județul Vâlcea, a decedat”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest accident.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020

