Sponsor oficial al
FCU a plecat neînvinsă de pe Național Arena.
FC Universitatea Craiova a debutat în noul sezon al Cupei României, iar alb-albaștrii din Bănie au trebuit să se deplaseze din nou pe Național Arena, acolo unde adversarii oltenilor au fost tot jucătorii lui Dinamo, cei pe care „juveții" îi învinseseră în urmă cu nici două săptămâni în campionat, cu scorul de 1-0.
Pentru acest meci, staff-ul tehnic al Științei a decis să facă unele modificări în primul "11", iar jucători precum Gurău, Buta, Negru și Blănuță au intrat ca titulari. Cu toate că dinamoviștii au fost luați cu presing sus de către olteni, gazdele au avut oarecum inițiativa în prima parte a primului mitan, iar Abdallah a zguduit transversala, min 15. Din păcate pentru olteni, Amzăr nu mai greșește ținta patru minute mai târziu, iar Dinamo face 1-0 în minutul 19.
Ușor, ușor, alb-albaștrii au echilibrat jocul, Buta a prins curaj, iar jucătorul "under" al lui FCU a început să filtreze pasele mult mai bine la mijlocul terenului. Cu toate acestea, Abdallah și-a dus în continuare „disputa" personală cu Gurău, după ce în minutul 31 a șutat puternic la colțul scurt, dar portarul alb-albaștrilor a respins cu un plonjon senzațional.
În minutul 35, atacantul „câinilor" a scăpat singur cu Gurău, goalkeeperul Științei iese din poartă și îl lovește la disperare pe acesta. Feșinc fluieră fault, îi acordă roșu lui Gurău, dar apoi i-l anulează corect, după ce arbitrii din camera VAR i-au spus că a fost ofsaid la atacantul lui Dinamo.
La cabine, Dinamo intră în avantaj, scor 1-0, iar îm minutul 47 același Abdallah este la un pas să marcheze de la jumătatea terenului golul sezonului, dar Gurău se repliează la timp și respinge cu un ultim efort mingea peste poartă de sub transversală. Însă, la Știința intrase pe teren Bahassa, iar acest lucru s-a văzut imediat în jocul oltenilor, după ce Știința a câștigat în consistență pe plan ofensiv.
În minutul 65, Jibril îl ridiculizează pe Giafer pe partea stângă, iar după ce pasează, Bhassa este faultat în careu și Feșnic indică punctul de la 11 metri. Bahassa își asumă responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri și înscrie fără emoții.
În minutul 84, cu toate că jocul lui Dinamo scăzuse în intensitate, Amzăr are șansa să marcheze o "dublă", dar excelentul Gurău respinge senzațional și îi oprește Științei în bagaj un punct din acest meci.
DINAMO (3-5-2): Golubovic - Giafer, Patriche (cpt.), R. Grigore - Moura, Larrucea, I. Roșu, Iglesias, Amzăr - Gregorio, Abdallah
Rezerve: Dujmovic - Lucas Alves, Politic, V. Borcea, Bordușanu, Al. Irimia, N. Roșu, Cr. Costin, Ghezali
ANTRENOR: Ovidiu Burcă
U CRAIOVA (4-4-2): Gurău - Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, Mascarenhas - R. Negru, Buta, Albu (cpt.), Van Durmen - Chițu, Blănuță
Rezerve: Mogoșanu - Vl. Achim, Ibrahim, Blidar, Vl. Pop, Baeten, Diamantis, Bahassa, Asamoah
ANTRENOR: Paul Răducan
Distribuie articolul:
Accident cu o victimă în comuna Osica de Sus
27 Septembrie 2023Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024



