Sponsor oficial al

În aceste zile, nu se știe în care dintre ele, comisia care trebuia să facă recepția ultimilor kilometrii din Drumul Expres care leagă Craiova de România s-au întors din concediu și, într-un final apoteotic fac ceea ce trebuiau să facă. Într-un final așteptat prea mult de nenumărate generații, o mașină va putea să meargă de la Constanța la Craiova pe un drum care să nu fie presărat cu treceri de pietoni și traversat de căruțe.
Ne bucurăm pentru o normalitate și pierdem din vedere că meritam de multă vreme acest privilegiu devenit comun în vremurile noastre. Putem să dăm vina pe politicieni sau pe funcționari. Putem să considerăm că un sistem prost gândit și mizerabil implementat a adunat tone de hârtii cu studii de fezabilitate și abia a scremut o autostradă îngustă în trei decenii și jumătate.
În realitatea vina este numai și numai a noastră. Cei care am acceptat oameni fără pregătire în funcții de conducere, cei care nu ne-am implicat deloc în viața societății și care nu am protestat niciodată când am văzut că lucrurile nu merg bine.
Ciolacu a tăiat și a spânzurat până a legat localitatea natală de București printr-o autostradă. Craiova a avut în continuu oameni cu funcții importante la conducerea Ministerului Transporturilor și nu a reușit niciunul dintre ei să grăbească lucrurile.
În condițiile astea, cu siguranță, noi suntem cei mai vinovați. Așa cum am acceptat vreme de 35 de ani anormalitatea, așa acceptăm în continuare să vedem cum continuarea acestei autostrăzi a neputinței merge după aceleași reguli. Un ciot de 50 de kilometri a fost împărțit în trei loturi. În acest ritm, până ajunge autostrada la Lugoj, ea va fi construită de sătenii care au terenul pe care trece.
Acești 50 de kilometrii au toate șansele să ajungă pe mesele procurorilor pentru că prețul este halucinant. Restul drumului este studiat atent și pe bani mulți de niște firme care fac din nou studii de fezabilitate. Acceptăm. Nu comentăm. Ascultăm și nu judecăm, iar finalul este cunoscut. Câteva generații nu vor apuca să vadă epopeea finalizată, iar vina ne aparține exclusiv.
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

