Sponsor oficial al
Turneul final al categoriei U 23 sau Liga a doua, aşa cum o denumeşte federaţia de specialitate, s-a terminat la finalul săptămânii trecute cu un rezultat destul de bun pentru reprezentanta Băniei. Echipa pregătită de Darko Ivanovic a avut evoluţii bune în sala “Constantin Jude” din Timişoara, dar şi meciuri mai puţin reuşite sau pline de suspans şi ghinion. După cinci partide care mai de care mai încărcate din punct de vedere psihologic, SCM “U” Craiova şi-a trecut în cont două victorii şi trei înfrângeri, cu care s-a situat pe locul al patrulea în clasament. Victoriile au venit la echipele din Tg. Mureş şi Sibiu, în timp ce înfrângerile au fost suferite la Timişoara, Ploieşti şi Dinamo Bucureşti.
Cel mai încins meci al craiovenilor s-a jucat, cum altfel, în compania celor de la Dinamo Bucureşti. Partida s-a terminat cu o victorie la un punct a bucureştenilor. Dacă în faţa unor echipe precum Asefoft sau Timişoara s-au făcut meciuri curajoase, dar de la care nu se putea spera la mai mult, în cel cu Dinamo puţin a fost să nu se obţină victoria. În ultimul minut de joc, la scorul de 72-71 pentru dinamovişti, Mihai Garilă şi Cătălin Petrişor au fost aproape de a aduce două puncte, dar apărarea bucureşteană a rezistat. Una peste alta, jucătorii trebuie felicitaţi pentru ceea ce au realizat şi este cert că, cu mai mare atenţie, componenţii acestei echipe pot creşte foarte mult valoric.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013

