Sponsor oficial al
Trei ATV-uri, destinate intervențiilor în zone greu accesibile, au fost achiziţionate de Consiliulul Judeţean Olt pentru Jandarmeria Olt, în cadrul unui proiect cu fiannțare europeană.
Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, cele trei ATV-uri vor fi utilizate de efectivele de jandarmi din cadrul detașamentelor din Slatina, Caracal și Corabia.
„Cele trei ATV-uri marca Polaris Sportsman sunt achiziționate în cadrul proiectului „Joint investments in the field of emergency situations for Olt County Council and Dolna Mitropolia Municipality”, cu finanțare prin Programul de cooperare teritorială INTERREG V-A ROMÂNIA-BULGARIA 2014-2020, în care avem calitatea de partener beneficiar. Obiectivul principal al proiectului este de a îmbunătăți gestionarea comună a riscurilor, prin creșterea capacității de reacție, în zona transfrontalieră Olt-Dolna Mitropolia, consolidând astfel capacitatea instituțională și tehnică a situațiilor de urgență”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, Luminiţa Floricel.
Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt: îmbunătățirea cooperării la nivel operațional și a capacității de răspuns prin extinderea logisticii existente cu noi echipamente dedicate, precum și încheierea de parteneriate comune în domeniul avertizării timpurii și al răspunsului la situații de urgență.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021


