Sponsor oficial al
Dacă Naţionalele junioarelor s-au desfăşurat la Satu Mare, cele ale băieţilor vor avea loc, ca de altfel mai multe ediţii, la Craiova. Începând de astăzi, de la ora 9, până miercuri, sala de scrimă din incinta Liceului cu Program Sportiv “Petrache Trişcu” va fi gazda ediţiei 2013 a Campionatelor Naţionale pentru juniori, competiţie la care au dreptul de participare sportivi cu vârsta până în 20 de ani. Scrima craioveană va fi reprezantată de toate cele trei structuri cu secţii de scrimă, vorbind de liceul gazdă, CSU şi CSM Craiova. Cu alte cuvinte, pe lângă orgoliile stârnite de asalturile cu sportivii de la UNEFS, Farul Constanţa, Oradea sau Steaua Bucureşti, vor exista ambiţii mari locale.
Concurenţa este una foarte mare, pentru că spada are resurse la nivelul juniorilor. Ne aşteaptă asalturi dificile, cu sportivi bine pregătiţi, din care însă sperăm să ieşim câştigători. Nu pot să spun că sunt adversari preferaţi sau nu. Nivelul spadei masculine s-a ridicat mult în ultima perioadă şi există favoriţi cerţi. Luptând acasă, putem spune că avem un avantaj, dar spada este o probă imprevizibilă. Anul trecut, favoritul a fost învins de un sportiv mult mai tânăr decât limita categoriei. Se poate întâmpla orice.
A declarat ieri Radu Podeanu, cel care, alături de Ştefan Puiu şi Daniel Matache, va avea în concurs sportivi de la Liceul cu Program Sportiv
Când vine vorba despre obiectivul fixat pentru competiţia de la Craiova, lucrurile sunt clare pentru antrenorii de la LPS: cât mai multe medalii.
Noi suntem gazde bune doar în afara concursului, în sală nu mai avem prieteni. Anul trecut am obţinut patru medalii la Naţionalele juniorilor, aşa că anul acesta avem obligaţia morală de a obţine măcar tot atâtea. Ne-au mai ambiţionat şi fetele, care au venit de la Satu Mare cu rezultate excepţionale, un total de patru medalii. Va fi un concurs în care o să luptăm şi craioveni cu craioveni. Asta pentru că sunt sportivi care se încadrează în categoria de vârstă şi la CSU şi la CSM.
A mai spus antrenorul Radu Podeanu
Încrezător în forţele elevilor liceului şi în talentul lor, dar şi în buna pregătire oferită de colectivul de antrenori este şi directorul unităţii şcolare, Geri Mitroi.
De obicei sportivii noştri sunt abonaţi la podium în concursurile naţionale de spadă şi nu numai. Valoarea spadei craiovene este cunoscută şi recunoscută. Nimeni nu vine în Craiova şi poate spune că este favorit. Avem sportivi bine pregătiţi, care vor ataca podiumul. Sunt convins că spectacolul sportiv pe care îl vor oferi va fi de cea mai bună calitate.
A declarat directorul LPS, Geri Mitroi
--------------------
Tragedie
In memoriam Leonard Mateiţă

Din păcate pentru sportivi şi cei care iubesc scrima, luni seara s-a primit o veste îngrozitoare. Unul dintre tinerii talentaţi care practicau scrima la LPS “Petrache Trişcu”, proaspăt absolvent al liceului în această vară şi transferat la CSU Craiova, a decedat în urma unui accident de motocicletă. Pe lângă scrimă, Leonard Mateiţă, căci despre el este vorba, iubea şi motoarele. O clipă fatală a făcut ca, la doar 19 ani, Leo să plece în lumea celor drepţi. În memoria lui, colegii de la sală, cei care ani la rând i-au fost prieteni şi apropiaţi, antrenorii şi toţi cei implicaţi în activitatea de scrimă vor ţine un moment de reculegere înaintea începerii competiţiei. Astăzi Leo ar fi trebuit să fie pe planşă, pentru a concura pentru Craiova. Din păcate, aşa cum aminteam, a urcat la ceruri. În semn de respect, colegii de la CSU nu vor concura în proba pe echipe, iar ceilalţi reprezentanţi ai Băniei vor intra pe planşe cu o banderolă neagră pe braţ. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
A fost un băiat bun, serios, muncitor. Nici nu-mi găsesc cuvintele la o asemenea tragedie. Suntem alături de familie, căreia îi transmitem condoleanţe şi toată compasiunea noastră.
A declarat, ieri, decanul de vârstă al antrenorilor de la LPS, antrenorul emerit Dan Podeanu
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
UPDATE VIDEO / Antonie Solomon, condamnat definitiv
- de
- 22 Septembrie 2013
CSU CRAIOVA VA FI EXCLUSĂ DIN COMPETIŢIA FOTBALISTICĂ
- de
- 21 Septembrie 2013
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013
OLGUTA, FAPTE GRAVE DE CORUPTIE
- de
- 15 Septembrie 2013
317 hectare de luciu de apă, plimbaţi de la Ana la Caiafa
- de
- 13 Septembrie 2013
Primăria Craiova, acuzată că a dat mită FRF
- de
- 13 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu şi Adrian Andrici, atac mafiot la adresa Universităţii Craiova
- de
- 11 Septembrie 2013
Sâmbătă seară ne «romanizăm» în familie
- de
- 10 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu spune că e ascultată, SRI o contrazice
- de
- 6 Septembrie 2013

