Sponsor oficial al
Polițiștii locali din Craiova vor primi normă de hrană, începând cu această lună, un proiect de hotărâre în acest sens urmând să ajungă pe masa consilierilor municipali la ședința ordinară de joi.
Proiectul stabilește valoarea financiară zilnică a normei de hrană, diferențiată în funcție de categoria profesională.
Funcționarii publici care ocupă funcții generale și personalul contractual vor primi 25 de lei pe zi, în timp ce polițiștii locali și personalul de conducere vor beneficia de 32 de lei pe zi.
Pentru angajații care lucrează în ture sau schimburi, norma de hrană este de 5 lei pe zi, valabilă doar în timpul programului efectiv.
Documentul prevede, totodată, situațiile în care personalul nu va primi norma de hrană.
Printre acestea se numără concediile medicale (cu excepția celor pentru accidente de muncă), concediile fără plată, concediile de studii, participarea la cursuri cu masă asigurată, concediul de maternitate, concediul pentru creșterea copilului, delegațiile cu diurnă și perioadele de suspendare a raportului de muncă.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021

