Sponsor oficial al
ANCOM a publicat un Ghid dedicat instituțiilor publice, care explică pas cu pas cum pot preveni și combate preluarea neautorizată a identității lor vizuale în mediul online, un fenomen tot mai întâlnit pe rețelele sociale.

Documentul oferă metode pentru identificarea conturilor false, dar și instrucțiuni despre cum pot fi raportate platformelor astfel de situații.
Publicarea ghidului vine în contextul în care rețelele sociale sunt folosite intens, iar riscul apariției conturilor care imită instituțiile publice a crescut semnificativ. Aceste conturi pot fi folosite pentru răspândirea dezinformării, colectarea frauduloasă de date personale sau chiar pentru afectarea reputației instituțiilor.
„Astfel de conturi pot fi folosite pentru:
- dezinformare: paginile răspândesc știri false și informații care prezintă realitatea în mod eronat/distorsionat, folosindu-se de numele instituțiilor oficiale;
- escrocherii și fraudă financiară: prin intermediul conturilor false care aparent provin de la instituții publice sunt derulate campanii de colectare a datelor personale și de obținere a unor beneficii financiare;
- furt de identitate: datele personale colectate pot fi folosite în activități cu caracter infracțional;
- afectarea reputației: încrederea cetățenilor în instituțiile publice este afectată”, potrivit comunicatului.
Ghidul recomandă instituțiilor să își securizeze conturile, să își instruiască angajații și să monitorizeze constant mediul online pentru a observa eventuale pagini suspecte.
De asemenea, ANCOM sugerează ca instituțiile:
- să verifice periodic dacă elementele lor vizuale sunt folosite în mod neautorizat pe alte conturi;
- să aibă un plan clar de reacție în cazul în care identitatea le este preluată;
- să aplice proceduri rapide de escaladare pentru situații urgente ce pot afecta ordinea publică sau securitatea națională.
„Ghidul oferă o listă detaliată de indicatori care pot semnala impersonarea unui cont/pagini oficiale a unei instituții publice. Instituțiile publice și utilizatorii sunt încurajați să acorde atenție atât elementelor de identitate vizuală, cât și comportamentelor specifice ale conturilor suspecte.
De exemplu, conturile false au denumiri/acronime similare, dar cu modificări subtile (ex: în cazul Ministerului X, denumirea este „Ministerul.X ori au fost operate schimbări minore: Ministeru1 X) sau pot avea domenii web neobișnuite care apar asociate cu contul rețelei sociale, precum .tk, .ml, .ga în loc de .gov.ro sau utilizarea „ministerul.X.ro”, în loc de ministerulx.gov.ro.
În ceea ce privește indicatorii de comportament asociat conturilor false, printre aceștia se numără activitatea online în intervale orare care nu corespund cu fusul orar al României, postări repetitive cu același conținut/conținut similar la intervale scurte de timp ori un număr neverosimil de urmăritori raportat la istoricul activității.
Ghidul ANCOM detaliază pașii pentru raportarea conturilor false către platformele online (ex: Facebook/Meta, Twitter/X, Instagram, LinkedIn), cu specificarea exactă a documentației necesare.
Astfel, pentru raportarea unui cont care a fost preluat neautorizat, instituția trebuie să folosească mecanismul intern de raportare al platformei și să furnizeze acesteia documentația completă (link oficial, dovezi care atestă calitatea persoanei care face raportarea și furnizarea de informații credibile cu privire la reprezentare). În cazul în care platforma nu respectă obligațiile din Regulamentul DSA (de exemplu: platforma nu răspunde sau oferă un răspuns inadecvat sau incomplet sau în cazul în care platforma nu oferă acces la un sistem intern de soluționare a plângerilor etc.), cei în cauză pot depune plângeri pentru nerespectarea Regulamentului DSA. Sesizările trebuie însoțite de prezentarea în detaliu a etapelor parcurse în raport cu platforma, a numărului de referință alocat de platformă la momentul raportării, precum și a oricăror elemente probatorii pe care se sprijină sesizarea. Ulterior, plângerea se analizează conform Regulamentului DSA”, potrivit comunicatului.
Distribuie articolul:
Cine mai are nevoie de scriitori?
26 Noiembrie 2025Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
PSD și-a ales președintele urmează alegeri la Primăria Craiova?
- de Mihai Belu
- 26 Octombrie 2025
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

