Sponsor oficial al
Patru gospodării din Vâlcea sunt în pericol din cauza unei alunecări de teren. Persoanele au fost evacuate de autorități, iar ulterior salvatorii au scos din gospodării animalele și bunurile valoroase.
Potrivit ISU Vâlcea, alunecarea de teren a avut loc miercuri, la ora 19:54, în comuna Roșiile, sat Cherăști.
Aceasta pune în pericol patru gospodării ale populației, dintre care trei gospodării sunt locuite și una este nelocuită.
În cele trei gospodării se aflau patru persoane care au fost evacuate de autoritățile locale, acestea fiind în afara oricărui pericol.
La fața locului intervin numeroase forțe si mijloace. Din partea ISUJ Vâlcea sunt șase autospeciale cu trei ofițeri și 23 subofițeri, de la IPJ Vâlcea participă o autospecială și trei agenți de poliție, de la IJJ Vâlcea sunt două autospeciale cu un ofițer și 14 subofiteri, iar din partea CLSU Roșiile sunt două autoturisme cu șase membri CLSU și 10 membri SVSU.
În acest moment se desfășoară acțiuni de evacuare a animalelor și a bunurilor materiale din gospodăriile afectate și de transportare a acestora în locurile stabilite de către autoritățile locale.
Distribuie articolul:
Ziua Universală a Iei
24 Iunie 2021Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


