Belu
Sponsor oficial al
Imediat după căderea comunismului, Ion Iliescu s-a văzut nevoit să se confrunte cu partidele istorice. Foști politicieni, mulți dintre ei ajustați prin închisorile comuniste, se regrupau împreună cu oameni simpli care doreau ca puterea să nu mai fie deținută tot de „sistem”. Cumva, oamenii încercau să elimine din funcțiile de decizie pe eternii activiști, personajele care indiferent de schimbare rămân agățați cu un fir invizibil de sistem.
Rezolvarea lui Ion Iliescu a fost să încurajeze zeci de partide mici și colorate care să diminueze ponderea dizidenților și a reprezentanților din partidele istorice. Așa a apărut Partidul Liber Schimbist, Partidul Democrat Agrar, trei – patru aripi liberale și câteva mișcări ecologiste obscure. Tot atunci a apărut și ideea năstrușnică de a permite accesul în parlament a tuturor cetățenilor care se proclamau urmași ai vreunei minorități demult dispărute.
Cam tot așa s-a acționat și acum. Același sistem. Aceleași metode. Cum s-a cristalizat vreo inițiativă de oameni care nu aparțin sistemului, cum s-a acționat prompt pentru control sau clonare. Vedem cum se spulberă zilele astea USR-ul concomitent cu clonarea suvernanismului pentru distrugerea AUR.
Dincolo de manevrele politice întrebarea de bază a fost tot timpul legată de alternativă. Care este alternativa? Oamenii capabili au avut deja interacțiuni cu sistemul și mulți dintre ei au ajuns, în ciuda calității bune și a intențiilor onorabile să fie acaparați de sistem. În același timp, cei care nu au avut de-a face cu sistemul nici nu manifestă vreo dorință de a se implica pentru a schimba ceva în societate.
În aceste condiții care poate să fie alternativa atunci când se vede clar că este nevoie de schimbare. Este clar pentru mulți că ceva nu merge bine. Se vede cu ochiul liber atunci când facturile năvălesc în cutia poștală sau când prețurile de pe etichete par să fie numerele de telefon ale vreunui politician care-și face vacanța în Madagascar.
Este clar că este nevoie de schimbare atunci când te uiți la televizor și vezi că tot mai mulți inculți par să fie implicați în tot și în toate ca niște chiori în țara orbilor. Cu toată certitudinea ajungi la dilema marelui „savant” Ion Țiriac și te întrebi în șoaptă dacă să alegi un hoț sau un prost.
Ăsta este contextul în care mă întreb și eu: care este alternativa pentru Craiova? Unde ar trebui să se îndrepte speranțele oamenilor care vor să schimbe ceva?
Am urmărit cu sufletul la gură felul în care sistemul a jucat impecabil ultimele alegeri locale. Într-un mod magistral voturile celor nemulțumiți au fost împărțite ca și cum o mână dibace ar fi tras o linie pe hârtia alegerilor. O serie de candidați au fost descurajați sau incomodați, iar într-un final rezultatul nu a reprezentat o surpriză decât pentru câțiva entuziaști care credeau că din orice se poate face bici.
O alternativă reală de conducător al unui oraș trebuie să aibă notorietate, să nu aibă vulnerabilități, să inspire încredere și să își dorească. Până acum, cei care au avut toate aceste calități au sfârșit prin a aduna vulnerabilități sau prin a-și pierde dorința de a intra în joc.
Nu vreau să fac o afirmație ca un oracol care nu vrea să dezvăluie misterul și scrie un text scriptic destinat numai cunoscătorilor. Pur și simplu vreau să fiu sigur că orice om care dorește o schimbare se gândește serios care este alternativa atunci când își dorește schimbarea!
