Principalul efect dezastruos pe care l-a produs această pandemie este alienarea socială a oamenilor, care s-au văzut, deodată, izolaţi şi înstrăinaţi de valorile cu care au crescut şi care făceau parte din viaţa lor obişnuită. Un câine care a trăit în libertate nu va accepta lanţul sau, dacă o va face, până la urmă, la presiunea exterioară, traumele sale, pe termen scurt şi lung, îi vor afecta definitiv viaţa şi atitudinea faţă de cel care l-a umilit.
Omul este, prin excelenţă, o fiinţă socială, care îşi coordonează viaţa după anumite repere aflate în strânsă legătură şi interdependenţă cu cei din jurul său, mai ales cu cei din familie. Forţarea sau ruperea acestor legături, de către forţe exterioare, va avea, ca efect, canalizarea furiei către cei care-l obligă la asemenea traume. Cu greu putem uita pe cei care ne-au făcut rău, uneori, poate, nu îi uităm niciodată. Iertarea greşelilor o fi creştină, dar trece, mai întâi, prin filtrul de nemulţumiri şi supărare al celui silit să plece capul şi să accepte inacceptabilul.
Pe stradă, prin magazine şi, în general, peste tot pe unde mai poţi întâlni oameni, în ultimul an, vezi alienarea şi tristeţea. Doar masca mai estompează, puţin, drama fiecărui individ şi neputinţa lui în faţa unei realităţi potrivnice şi mereu ameninţătoare. Lumea a luat-o razna şi pare că se îndreaptă, cu paşi repezi, spre o prăpastie premeditat aşezată, în calea ei. Nu ştiu dacă ceea ce trăim este începutul Apocalipsei, dar deja am început să călcăm pe jarul aprins al unui prezent periculos şi iresponsabil.
