Sponsor oficial al
“Cei care sunt educatori şi învăţători nu sunt condiţionaţi de finalizarea cursurilor unei facultăţi în următorii şase ani pentru a-şi păstra locurile de muncă de la catedre”, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei de învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu.
Legea Educaţiei Naţionale, acolo unde sunt precizate funcţiile didactice, nu cuprinde funcţiile didactice de educatori şi învăţători. Ca urmare, trebuia să reintroducem aceste funcţii pentru că în sistem sunt circa 40.000 de educatori şi învăţători pe care nici măcar nu aveam cum să îi mai salarizăm, aceste funcţii nemaifiind prevăzute în lege. Principalul obiectiv al acestei ordonanţe (OUG 92/2012) în această materie a fost reintroducerea funcţiilor de educatori şi învăţători ca să ne racordăm la realitatea acestui sistem. Inexistenţa acestor funcţii în lege presupune că nu aveam bază legală pentru salarizarea lor.
A explicat aceasta reglementările OUG 92/2012
Preşedintele Comisiei de învăţământ a Senatului a precizat că, în momentul în care Ministerul Educaţiei a cerut avizul Ministerului Justiţiei, reprezentanţii acestuia au propus să fie prevăzut un termen până la care educatorii şi învăţătorii actuali pot să treacă de pe această treaptă pe treptele superioare de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar.
În momentul în care am cerut avizul Ministerului Justiţiei, acesta a propus să prevedem un termen până la care învăţătorii actuali pot să treacă de pe această treaptă de educator şi învăţător pe treptele superioare de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, prin saltul pe care trebuie să îl facă prin studii. Pentru cei care sunt educatori şi învăţători cu liceul pedagogic, rămân în continuare pe aceste funcţii fără niciun fel de probleme.
A spus fostul ministru al Educaţiei
Votul Parlamentului este decisiv
Potrivit acesteia, orice ordonanţă de urgenţă a Guvernului devine lege atunci când trece de votul Parlamentului. “Ordonanţa devine lege atunci când trece prin votul Parlamentului. În Parlament, o să scoatem de tot această prevedere. Nu am putut să avem o înţelegere cu Ministerul Justiţiei până nu am pus în ordonanţă acest articol”, a explicat Andronescu. Conform OUG nr. 92, din 18 decembrie 2012, privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial, “educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar, pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult şase ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Remus Pricopie: Nimeni nu va fi dat afară din sistem
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, este de aceeaşi părere, insistând asupra faptului că nu vor urma disponibilizări în domeniul educaţiei.
Ordonanţa de urgenţă este un document care vine să corecteze o situaţie absolut inadmisibilă, şi anume aceea că un număr foarte mare de educatori şi învăţători, respectiv cadre didactice fără studii superioare, s-ar afla în imposibilitatea de a fi plătiţi în acest an şcolar. Nimeni nu va fi dat afară din sistem.
Ministrul Educaţiei
Ecaterina Andronescu susţine că această modificare corectează o lacună produsă în Legea educaţiei, în februarie 2011.
Legea Educaţiei a desfiinţat funcţiile de educator şi învăţător. În situaţia în care avem 40.000 de astfel de cadre, existau două soluţii: ori introduceam aceste funcţii, ori îi dădeam afară. Prin urmare, se introduc funcţiile de educator şi învăţător, cu condiţia ca aceştia să aibă studii superioare.
Ecaterina Andronescu
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu are cu totul altă opinie. Acesta consideră că modificarea va avea un impact negativ asupra mediului universitar din România.
În urma bacalaureatului serios pe care l-am introdus, fabricile de diplome au pierdut anual 100.000 de studenţi-clienţi, ceea ce înseamnă o pierdere de aproximativ 100 de milioane de euro anual. E limpede că această modificare este în interesul fabricilor de diplome şi nu al elevilor, tot aşa cum a fost şi iniţiativa intrării la facultate fără bac şi tot aşa cum este şi iniţiativa bacalaureatului profesional. De fapt, toate măsurile din ordonanţa 92 sunt strict orientate pentru a servi gerontocraţia mediocră şi clientelară din universităţile slabe ale României.
A punctat fostul ministru
Distribuie articolul:
Energia crede în şansa ei la Timişoara
17 Ianuarie 2013Alte articole
«Nu am violat-o»
- de
- 10 Ianuarie 2013
A murit de la o banală fractură
- de
- 13 Ianuarie 2013
Scandal la IPJ Dolj
- de
- 16 Ianuarie 2013
Şmecherul cu Merţanu’ scapă de arest
- de
- 11 Ianuarie 2013
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Evazioniştii, luaţi la puricat
- de
- 15 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
«Violul» se complică
- de
- 14 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013
«Mă omoară, mă omoară!»
- de
- 6 Ianuarie 2013

