Sponsor oficial al
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vine în întâmpinarea tinerilor fermieri români din diaspora cu un ghid sintetic.
În perioada 4 ianuarie - 4 mai 2021, tinerii fermieri români din diaspora pot depune proiecte prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul PNDR 2020.
Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat, pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării, care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă.
Pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.
Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro.
Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte.
În ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.
Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line, pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09.00 și până în data de 4 mai, ora 16.00.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


