Belu
Sponsor oficial al
Cumva a trecut tumultul momentelor zbuciumate în care trup și suflet toată România privea cum, prima dată, o clică de dubioși de la FRF scoteau în afara fotbalului Universitatea Craiova, iar a doua oară, o grupare de pușcăriabili încercau să acapareze brand-ul.
Așa cum am asistat pasiv la tăierea fabricilor, cum am privit indiferenți și plictisiți cum toți semidocții se urcă tot mai sus pe scara socială, tot așa am asistat și la spectacolul stângaci care s-a pus în scenă în jurul echipei care pe vremea comunismului se lua la trântă cu sistemul.
Adevărul este că cine nu dorea să țină cu echipa familiei Ceaușescu sau cu secția de miliție care juca fotbal avea puține variante, iar Știința era una dintre cele mai agreabile. Cu toate acestea, nimic nu ar fi fost posibil fără un adevărat „patron” al echipei despre care se știu puține lucruri din perioada comunistă.
Spiritul rebel al acelor vremuri, rezistența împotriva sistemului, victoriile în fața Securității, Armatei sau Miliției nu ar fi fost posibile fără un personaj foarte puțin cunoscut în vremurile noastre. Toți suporterii cunosc interfața, dar puțini știu cine este personajul care a făcut posibilă istoria echipei pentru care generații de olteni au trăit intens pe stadioane arhipline.
Filiația Științei post-revoluționare este cunoscută chiar și de fostul judecător de la Curtea Supremă care a oferit un răgaz de câțiva ani Mogoșoaiei să joace rolul de continuatoare a Științei. Păunescu - Ilinca – Gheară – Nețoiu – Staicu – Mititelu.
Înainte, în perioada comunistă a existat totuși cineva care a protejat din stratosfera nomenclaturii partidului unic echipa de fotbal care a adus atâta bucurie Craiovei. Acest patron discret a fost Ministrul de Externe al României, Ștefan Andrei.
Un personaj care ar fi putut să fie conducătorul țării chiar înainte de căderea comunismului și care a plătit cu libertatea faptul că, Iliescu și gruparea care a acaparat conducerea după evenimentele din Decembrie 89 îl considerau periculos în cazul în care s-ar fi implicat în politică din anii tulburi ai tranziției spre democrație.
Născut la Podari în 1932, Ștefan Andrei a fost, alături de Nicolae Titulescu, craioveanul care a ajuns cel mai sus în ierarhia politică mondială. Cu un mandat de șapte ani în fruntea Ministerului de Externe a ajuns atât de popular prin cancelariile internaționale încât Elena Ceaușescu a decis destituirea sa în 1985.
Trei campionate și două cupe au fost obținute de Știința atunci când Ștefan Andrei a ocupat funcția din care gestiona afacerile externe ale României. Era o perioadă în care țara noastră era un jucător geopolitic activ. Pe plan extern, România se implica în rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu, coloniza economic state africane sau stabilea relații diplomatice cu „dușmanii” occidentali în ciuda apartenenței la blocul comunist.
Practic, în această perioadă în care Ștefan Andrei juca șah pe harta geopolitică a lumii Universitatea Craiova avea liniștea pentru a face istorie în fotbal. Cu un protector puternic, cluburile departamentale nu puteau să trateze Știința așa cum o făceau cu vreo echipă al cărei unic susținător era vreun simplu prim-secretar de județ obedient, insipid și dispensabil.
În 1985, Ștefan Andrei a fost tras pe linie moartă din cauza faptului că era văzut și din est și din vest ca cel mai probabil înlocuitor al lui Nicolae Ceaușescu. În cazul unei succesiuni cauzate de moartea dictatorului care ar fi fost românul cu cele mai bune relații în străinătate? Cine ar fi fost personajul care ar fi putut suna liderii mondiali pentru sprijin?
Influența lui Ștefan Andrei era atât de mare încât nici Ceaușescu nu a putut să-l țină departe de prim planul vieții politice mai mult de doi ani, iar în 1987, craioveanul devine vice-premier în guvernul comunist, funcție pe care o păstrează până la evenimentele din Decembrie 1989.
Faptul că Gică Popescu nu a putut să fie luat de Steaua cu arcanul în armată, clădirea unui grup de jucători geniali la o echipă de provincie, protecția în fața abuzurilor fabuloase ale arbitrilor și stabilitatea generală a clubului erau consecințe firești ale faptului că în spatele echipei stătea posibilul viitor șef al Republicii Socialiste România.
După căderea regimului, atât de mare era popularitatea lui Ștefan Andrei încât Ion Iliescu l-a ținut în arest până a promis solemn că nu se bagă în politică. Fostul ministru de externe nu era atât de cunoscut publicului, dar influența sa mare în rândul funcționarilor și cunoașterea internațională uriașă l-au determinat pe Iliescu să nu-și asume riscuri, iar Ștefan Andrei a rămas arestat până când noua nomenclatură și-a consolidat poziția.
În acest timp, unul dintre puținii aliați ai lui Ștefan Andrei a fost Adrian Păunescu, alt simbol iconic al Universității Craiova. Probabil că scepticii care cred că supraevaluez acest personaj vor manifesta o urmă de îndoială atunci când se vor întreba de ce, concomitent cu tragerea pe linie moartă a lui Ștefan Andrei, în 1985, a fost interzis și Cenaclul Flacăra care-i adusese o imensă popularitate lui Adrian Păunescu.
