Foto Lucian Dindirică numit la CNA

Lucian Dindirică numit la CNA

Senatorii și deputații au aprobat, în ședința comună de marți, numirea unor noi membri în Consuliul Național al Audiovizualului (CNA), între aceștia aflându-se și actualul viceprimar al Craiovei, Lucian Dindirică. 
Foto CRAIOVA: Triajul copiilor care ajung la Spitalul Filantropia, făcut într-o construcție tip container. Conducerea are și un plan B

CRAIOVA: Triajul copiilor care ajung la Spitalul Filantropia, făcut într-o construcție tip container. Conducerea are și un plan B

Triajul copiilor care ajung în situații de urgență la Spitalul Filantropia Craiova-Secția Pediatrie- se face într-o construcție tip container, fapt care a stârnit deja reacții în rândul părinților care au avut o asemenea experiență. Situația va dura doi ani, spune managerul instituției medicale, Liviu Radu, întrucât clădirea în care funcționa secția este în renovare. Acesta a mai dat asigurări că, începând din această săptămână, activitatea de triaj se va muta în interior, într-un spațiu nu foarte generos însă.
Foto Sistemul de monitorizare electronică, implementat în Dolj

Sistemul de monitorizare electronică, implementat în Dolj

Începând de astăzi, judeţul Dolj intră în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
Foto Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi parlamentare pot depune la ANI declarațiile de avere

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi parlamentare pot depune la ANI declarațiile de avere

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi parlamentare pot depune la Agenţia Naţională de Integritate, prin intermediul unor formulare online inteligente, declaraţiile de avere şi interese.
Foto Octombrie, luna dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân

Octombrie, luna dedicată conștientizării și prevenției cancerului de sân

Octombrie este luna de conştientizare cu privire la cancerul sân.
Foto CFR Călători anunță facilitățile pentru studenți în anul universitar 2024-2025

CFR Călători anunță facilitățile pentru studenți în anul universitar 2024-2025

Odată cu începerea noului an universitar 2024-2025, CFR Călători aduce aminte studenților despre facilitățile pe care le pot accesa în cadrul călătoriilor cu trenul.
Foto A fost suspendată trecerea Dunării cu feribotul pe la Bechet

A fost suspendată trecerea Dunării cu feribotul pe la Bechet

Trecerea Dunării cu feribotul pe la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet este suspendată, luni, din cauza vântului puternic, anunță un comunicat al Poliției de Frontieră.
Foto Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, extins și în alte trei județe din Oltenia

Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, extins și în alte trei județe din Oltenia

Începând de mâine, 18 județe vor intra în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.
Foto Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă la Craiova

Pregătiri pentru sărbătorile de iarnă la Craiova

Săptămâna aceasta dă startul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă la Craiova. Lia Olguța Vasilescu spune, într-un mesaj pe Facebook, că vom avea „cel mai frumos târg de sărbători din România”. 
Foto Cod Portocaliu de ploi torențiale în Oltenia

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Oltenia

A fost emisă o atenționare Cod portocaliu de ploi torențiale și abundente, valabilă în nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, Carpații Meridionali și Orientali. Celelalte regiuni vor fi sub avertizare Cod galben de averse, descărcări electrice și vânt, spun reprezentanții ANM. 
Foto Programul Tranziție Justă: Discuții despre oportunitățile de dezvoltare economică durabilă în județele Dolj și Gorj

Programul Tranziție Justă: Discuții despre oportunitățile de dezvoltare economică durabilă în județele Dolj și Gorj

O sesiune de informare dedicată beneficiarilor din Gorj ai Programului Tranziție Justă a fost organizată, joi, la Târgu-Jiu. 
Foto Balastiere din Dolj, Mehedinți și Gorj, amendate de inspectorii ABA Jiu

Balastiere din Dolj, Mehedinți și Gorj, amendate de inspectorii ABA Jiu

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat, în luna septembrie, 13 amenzi, în valoare de peste 725.000 de lei, pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale a malurilor, a luncilor și a teraselor cursurilor de apă. Nereguli au fost constatate în Dolj, Gorj și Mehedinți, unde au fost efectuate, până în acest moment, acțiuni de control.

Despre noi

«Ediție Specială» este un ziar online care vă oferă cele mai importante știri din fiecare domeniu de interes.