Sponsor oficial al
Știința a obținut prima victorie în deplasare în acest campionat.
FC Universitatea Craiova s-a deplasat vineri seara pe terenul unei echipe care, în decursul istoriei, i-a făcut mereu zile fripte în Trivale.
Marius Croitoru a pregătit foarte bine partida, iar Știința a profitat încă de la prima ocazie de gol a meciului și a înscris în minutul 3 prin Compagno. Latovlevici a gafat ca în curtea școlii, a pasat aiurea mingea în centru, iar Compagno pe faza a marcat cu sânge rece.
Așa că alb-albaștrii din Bănie au plecat încă de la "vestiare" cu un 1-0, iar Latovlevici a demonstrat tuturor că a venit vremea pensionării. În minutul 11 Croitoru îl pierde pe Baeten, care s-a accidentat, înlocuindu-l pe acesta cu Sidibe. Știința continuă să joace fără mari complicații, iar Duarte are și el o ocazie de gol, după o reluare cu capùl în urma unei centrari venite de la Iancu.
Pe lista ocaziilor de gol își trece numele și Sidibe, câteva minute mai târziu. La cabine FCU intra în avantaj, iar Croitoru simte că în Trivale este loc de 3 puncte pentru Universitatea.
În partea a doua a meciului, Știința joacă și mai eficient, iar Compagno a demonstrat că se află într-o continuă creștere de formă și mai punctează încă o dată, după o demarcare perfectă și o pasă excelentă primită de la nou intratul Marquet, în minutul 75. De menționat că atacantul alb-albaștrilor a hărțuit în permanență apărarea gazdelor pe toată durata meciului.
Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, iar FC Universitatea a plecat din fieful marelui Dobrin cu toate cele 3 puncte. După cele două goluri marcate, Compagno a trecut pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu cinci reușite, făcându-l pe Gigi Becali să privească la el și cu o mai mare oftică că nu îl poate avea.
Echipele de start
FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, Cestor, Latovlevici – Meza Colli, Nijke – Donisa, Ișfan, Bertrand – Garita
Rezerve: Straton, Rainov, Vianna, Dobrosavlevici, Celestine, Covaci. M. Constantin
Antrenor: Andrei Prepeliță
FC Universitatea: Popa – Enache, R. Grigore, Duarte, Huyghebaert – Achim, Asamoah – Baeten, Iancu, Chițu – Compagno
Rezerve: Gurău, Papadapoulos, Dr. Albu, Bălan, Sidibe, Marquet, Bahassa
Antrenor: Marius Croitoru
Arbitrii: Radu Petrescu, Radu Ghinguleac, Sebastian Eugen Gheorghe. Observator: Marian Salomir . Arbitrii VAR: Ovidiu Hațegan, Ionel Valentin Dumitru
{loadmoduleid 242}
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


