Sponsor oficial al
FC Universitatea Craiova a remizat pe teren propriu, scor 0-0, cu CS Mioveni.
Știința a revenit pe „Ion Oblemenco" după victoria de la Ploiești cu Chindia, iar Dan Vasilică a pregătit o formulă de echipă în care a vrut să îl surprindă pe Alex Pelici, cu Vlad Pop și Huyghebaert mijlocași de bandă. Însă, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, deoarece niciunul dintre cei doi nu au reușit să facă un meci solid pe faza de atac.
Cu un Bălan stingher în avanposturi, Știința nu prea a avut deloc ocazii mari de gol în prima parte a meciului, chiar dacă a controlat mijlocul terenului. Abia în minutul 29, Pop a încercat un șut spre poarta oaspeților, dar mingea s-a dus mult în peluză.
Cu salariile la zi, dar și cu condiții de pregătire cu mult peste ceea ce au o parte dintre echipele din fruntea clasamentului, Știința a încercat să fie mai ofensivă în partea a doua a meciului și să încheie anul cu o victorie. Dominarea oltenilor s-a accentuat, atitudine a fost, iar ocaziile au început să apară, însă bara l-a salvat de trei ori pe Ducan.
Kovacic, Sidibe și Compagno au fost cei care au avut cele mai mari ocazii de gol pentru Știința, însă toți trei au trimis mingea în bară. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar în perioada de pauză oficialii Științei au serios de lucru la întărirea lotului, deoarece este clar că unii jucători nu au confirmat așteptările tuturor suporterilor și oamenior din conducere.
Dan Vasilică a încercat să ajute Știința și din postura de antrenor principal interimar și a obținut patru puncte în două etape, după ce în patru etape alb-albaștrii obținuseră cu Eugen Trică doar un singur punct.
U Craiova 1948: Popa – Bușu, Diallo, Kovacic, Negru – Achim, Asamoah – Huyghebaert (Bauza 77), Sidibe, Pop (Raicea 88) – Bălan (Compagno 77)
Rezerve: Mogoșanu, Blidar, Marquet, Ondaan, Albu, Raicea, Miuțescu, Bauza, Compagno
Antrenor: Dumitru Vasilică
CS Mioveni: Ducan – Garutti, Scarlatache, Iacob (Panait 76) – Șerbănică (Burnea 69), Dumitriu (Balaur 76), Toma, Oancea – Sanoh (Buziuc 64), Rusu, Coșereanu (Rădescu 64)
Rezerve: Popescu, Buziuc, Panait, Burnea, Balaur, Rădescu, Veres, Dat, Ciucureanu
Antrenor: Alexandru Pelici
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020


